Sporturi   •   Volei   •   CEV CUP

Volei Alba Blaj - Busto Arsizio // Fetele obișnuite cu finalele! Blajul luptă azi pentru trofeul CEV Cup

Ioana Baciu sparge blocajul turcoaicelor de la Galatasaray, cel mai sonor adversar de care au trecut româncele FOTO CEV

Articol de Marian Ursescu   —  marţi, 19 martie 2019

După ce anul trecut a jucat finala Ligii Campionilor, Blajul luptă acum pentru trofeul CEV Cup. Au în fața mult mai titrata echipă italiană Busto Arsizio. 

  • Volei Alba Blaj-Busto Arsizio se joacă azi la Sibiu, de la ora 17:00, televizat de TV Digi Sport 4 + detalii în timp real pe GSP.ro

Alba Blaj e din nou în centrul atenției voleiului european. Micuțul oraș din Transilvania trăiește și respiră volei de câțiva ani buni. Anul trecut, Blajul a ajuns în Final Four-ul Ligii Campionilor și a jucat marea finală. A pierdut în fața turcoaicelor de la Vakifbank, cea mai bogată echipă din lume, dar performața rămâne. 

Acum, Volei Alba Blaj joacă a doua finală de cupă europeană, în a doua competiție ca valoare, CEV Cup. "Scriem istorie pentru Blaj. E o nouă finală pe care, de data asta, ne dorim să o și câștigăm"; spune Nneka Onyejekwe. Volei Alba Blaj va avea în față echipa italiană Yamamay Busto Arsizio, o formație care are două trofee CEV Cup în vitrină, cucerite în 2010 și 2012. Plus o altă finală pierdută în 2017. În 2015, echipa italiană a jucat și ea finala Ligii Campionilor, pierdută în fața unei alte echipe din Turcia, Eczacibasi Istanbul. "Ele au experiență mai mare, au avantajul că vin dintr-un campionat puternic, în care pot să-și testeze forțele în fiecare săptămână. Să poată realiza în orice moment la ce nivel sunt. Dar încercăm să ne ridicăm și noi la valoarea lor", spune antrenorul Blajului, Darko Zakoci. 


Au bătut campioana

Alba Blaj și-a testat forțele sâmbătă, la Blaj, în ultimul meci de campionat, în sezonul regulat. Baciu și compania au trecut rapid cu 3-0 de campioana CSM București, așteptând finala cu Busto Arsizio cu multă încredere. Blajul e mare favorită la recucerirea titlului, având cinci puncte avans în fața "tigroaicelor".

Busto Arsizio e pe locul 5 în prina ligă italiană, cu două etape înainte de finalul sezonului regulat. Echipa care a câștigat o singură dată titlul în Italia, în 2012, are șanse minime să o facă și anul acesta, având o opoziție serioasă. Marile favorite rămân Conegliano și Novara.

8victorii din tot atâtea meciuri jucate a reușit Busto Arsizio în sezonul actual al CEV Cup. Alba Blaj are 8 victorii și 2 înfrângeri în cupele europene, în acest sezon


98de puncte a reușit belgianca Britt Herbots, principala realizatoare de puncte din tabăra italiană

 

138de puncte are în contul său Ioana Baciu, trăgătoarea echipei din Blaj, cea mai prolifică jucătoare a ardelencelor

Vezi și:

Povestea impresionantă a Alexandrei Botezat, voleibalista română adoptată de Italia: „Sincer, nu știu imnul României, dar n-am avut de ales”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.