Liga 1

Dragoș Nedelcu răspunde declarațiilor lui Gigi Becali: „Știam metodele lui, să zică ce dorește!”

Articol de Iulian Cuibar  —  Monday, 18 March 2019

Pus pe lista neagră și cu șanse mari să plece de la FCSB în vară, Dragoș Nedelcu (22 de ani) îi dă replica patronului.

Adus la FCSB ca un star, Dragoș Nedelcu l-a costat pe Gigi Becali 2 milioane de euro, dar în ultimele meciuri a fost cel mai slab de pe teren. Patronul și-a manifestat furia în public și nu l-a menajat deloc pe mijlocașul de 22 de ani.

Pentru prima dată după declarațiile patronului, Nedelcu a rupt tăcerea și a comentat afirmațiile celui care-l plătește cu 12.000 de euro pe lună.

„De când am semnat cu acest club ştiam unde voi veni, ştiam metodele patronului nostru, el încearcă să ne motiveze şi nu este niciun fel de problemă pentru mine că sunt criticat la televizor. Dânsul poate să zică ceea ce doreşte, eu le iau de la presă, de la televizor”, a spus Dragoș Nedelcu la TV Telekom Sport.

„Nedelcu e fotbalist? Care dă numai pase la adversari? Apreciez bunul lui simţ, poate i-a fost ruşine de Ianis, că au fost colegi de echipă. O să înfiinţez o echipă de fotbal la sală, ca să mai iau 5-6 dintre ei să-i duc acolo, la fotbal la sală, ca să luăm campionatul la fotbal la sală. Nu câştigi campionatul cu fotbalişti de fotbal la sală”
Gigi Becali

Pus pe lista de transferuri, Nedelcu mai comentează: "N-am vorbit cu patronul în ultimele luni. Dacă eu voi evolua bine în următoarele meciuri, cu siguranţă discursul patronului se va schimba!".

Ion Crăciunescu îi ia partea jucătorului: „Vă dau scris că, dacă se duce la Viitorul, într-un an îl vedeți la echipa națională. Dacă ar putea să îl ia, ar fi un lucru extraordinar pentru Hagi. Îl cunoaște. Un jucător de la Steaua mi-a spus că Nedelcu este un jucător excepțional”.

"I-l dau lui Hagi pe Nedelcu, pe banii pe care l-am luat"
Gigi Becali, patron FCSB

0 goluri și zero pase de gol are Nedelcu în actualul sezon de L1

Citește și:

Becali, finanțator principal la Astra. Gazeta a descoperit alte împrumuturi pe ascuns către echipa suspectată că a blătuit meciul cu FCSB de duminică

Click AICI pentru statistici din Liga 1 și clasamente play-off / play-out!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.