Campionate

France Football i-a inclus pe Mircea Lucescu și Ștefan Kovacs printre cei mai buni 50 de antrenori ai istoriei fotbalului! Sunt peste un campion european + cine e primul de pe listă

Mircea Lucescu // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate  —  marţi, 19 martie 2019

France Football a stabilit lista celor mai buni 50 de antrenori din istorie. Primul a fost ales olandezul Rinus Michels, iar revista franceză l-a plasat pe locul 41 pe Mircea Lucescu. Piști Kovacs e pe 43.

Mereu în căutare de topuri, actuale sau all-time, France Football a clasificat și antrenorii. Revista care oferă Balonul de Aur celui mai bun jucător al anului a ales și cei mai valoroși 50 de tehnicieni ai tuturor timpurilor.

Primul este olandezul Rinus Michels, creatorul marelui Ajax și al filosofiei "fotbalului total", urmat de Sir Alex Ferguson, cel care a cucerit 48 de trofee în carieră (38 numai la Manchester United), și de Arrigo Sacchi, italianul de pe banca legendei Milan a tripletei Van Basten - Gullit - Rijkaard, considerată printre cele mai puternice echipe ale istoriei.

Johan Cruyff, cel mai faimos batav din fotbalul mondial și inventatorul Dream Team-ului Barcelonei, este al patrulea. Top 5 este completat de Pep Guardiola. Spaniolul este numărul 1 printre antrenorii actuali, reprezentați în Top 10 și de Carlo Ancelotti.

Doi români fac parte din această ierarhie. Mircea Lucescu, 12 ani la Șahtior (2004-2016), este pe 41, iar Ștefan Kovacs, care a continuat capodopera Ajax a lui Michels în perioada 1971-1973), ocupă locul 43. Ambii sunt înaintea unor nume importante, ca Luis Aragonés, campion european cu Spania în 2008, (44), Marcelo Bielsa (48) ori Antonio Conte (49). 

7trofee a cucerit Ștefan Kovacs în doar doi ani la Ajax, inclusiv două Cupe ale Campionilor Europeni

32de trofee a colecționat Mircea Lucescu într-o carieră de 40 de ani (22 la Șahtior: Cupa UEFA, în 2009)

13 este locul ocupat de Mourinho în topul FF; Zidane e pe 22, Klopp pe 27, Simeone pe 31, Wenger pe 32

Top 10 antrenori France Football

1. Rinus Michels (Olanda)
2. Alex Ferguson (Scoția)
3. Arrigo Sacchi (Italia)
4. Johan Cruyff (Olanda)
5. Pep Guardiola (Spania)
6. Valeri Lobanovski (Ucraina)
7. Helenio Herrera (Argentina)
8. Carlo Ancelotti (Italia)
9. Ernst Happel (Austria)
10. Bill Shankly (Scoția)

Top 50


*FOTO: The Sun

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.