Volei

Volei Alba Blaj - Busto Arsizio 0-3 // VIDEO+FOTO Fără istoric! Ardelencele au pierdut categoric, la Sibiu, primul meci al finalei CEV Cup

+26 Foto
Volei Alba Blaj - Busto Arsizio // foto: Raed Krishan

Articol de Marian Ursescu, Raed Krishan (foto)  —  marţi, 19 martie 2019

Volei Alba Blaj a pierdut fără drept de apel meciul tur din finala CEV Cup contra italiencelor de la Busto Arsizio, în Sala Transilvania. Echipa italiană a jucat extraordinar și s-a impus fără probleme în trei seturi, 25-19, 25-16 și 25-14.

  • Returul va avea loc peste o săptămână, în Italia, în sistemul 3 din 5 seturi. 
  •  În cazul în care vom câștiga returul cu 3-o sau 3-1 la seturi, atunci se va mai juca un set decisiv, așa-numitul „set de aur”. Dacă învingem la numai un set diferență, italiencele vor cuceri trofeul. 

Campioana României nu a avut nicio replică în fața italiencelor de la Busto Arsizio. Ardelencele au părut copleșite de miză, de atmosferă în fața unei echipe exuberante, care a predat voleiul italian.

Volei Alba Blaj a pierdut în minimum de seturi prima manșă a finalei CEV Cup, contra italiencelor de la Yamamay Busto Arsizio. Într-o atmosferă sud-americană, cu 2.500 de fani exuberanți în tribunele Sălii Transilvania, din Sibiu, ardelencele au jucat extrem de timorate și de crispate. Au uitat că anul trecut jucaseră finala Ligii Campionilor și că erau, pe hârtie, echipa cu mai multă experiență.

Busto Arsizio, un club de tradiție în Italia, care are în vitrină două trofee CEV Cup, o altă finală pierdută, dar și un trofeu al Ligii Campionilor ratat în ultimul act, mizează acum pe jucătoare foarte tinere, media de vârstă fiind de doar 22,6 ani.

Echipa pregătită de selecționerul naționalei de junioare a Italiei, Marco Mencarelli, se axează totuși pe experiența unor Alessia Gennari, Floortje Meijiers sau Giulia Leonardi, care aseară au jucat monstruos de bine, alături de tinerele Britt Herbots, Alessia Orro sau Sara Bonifacio.

Nimic de făcut

Busto a început meciul într-un ritm incredibil, sufocant pentru echipa gazdă. Ioana Baciu, Ana Lazarevici, Nadja Ninkovici au încercat în zadar să pună baloanele în terenul advers.

S-au lovit de fiecare dată de "zidul" construit temeinic de oaspete. La 13-2, Darko Zakoci ceruse deja cele două time-out-uri la care avea dreptul. Sârbul a încercat să modifice din mers, a făcut schimbări, jocul s-a mai îmbunătățit, dar nu într-atât de mult încât să le pună probleme italiencelor. Busto și-a trecut în cont primul set, 25-19.

Ardelencele au dat semne bune în setul doi, când au condus pentru prima dată în meci, 4-2 și 5-4. Au fost doar câteva picături de speranță care s-au stins însă imediat.

Italiencele au jucat și mai bine decât în primul set, chiar dacă pe teren, la Blaj, au intrat și Cirovici, Delors, Aleksici, Karakașeva, Jidkova. Busto s-a bazat tot pe perfecțiunea ridicătoarei Orro, pe blocajele lui Berti și Bonifacio, pe "bombele" lui Herbots și Meijiners. Și au încheiat rapid al doilea set la 25-16.

Diferență de atitudine

Setul trei a fost și mai slab pentru echipa gazdă, care nu a putut face nimic. Jocul celor de la Busto a rămas la același nivel imposibil de atins de Blaj. Liberoul Leonardi a dat cu capul de panourile publicitare ce împrejmuiau terenul, încercând să salveze o minge, chiar dacă echipa sa avea multe puncte avans pe tabelă.

Prestația din teren a arătat și diferența de atitudine din teren între cele două echipe, Blajul resemnându-se parcă după un prim set pierdut clar, nemaiîncercând să se salveze nici măcar la nivel de imagine. Setul 3 a fost și cel mai scurt, 25-14.

Returul se joacă pe 26 martie, la Busto Arsizio, dar e greu de crezut că se mai poate face ceva în patria voleiului.

8 punctea reușit Sonja Newcombe, principala realizatoare de la Volei Alba Blaj. A fost urmată de Lazarevici cu 7

10 așiau servit voleibalistele de la Busto Arsizio, Blajul având doar unul la statistici

 

 

Vezi și: Alexandra Botezat, voleibalista română adoptată de Italia: „Sincer, nu știu imnul României, dar n-am avut de ales”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.