De când încep sportul, copiii visează să ajungă cei mai buni în domeniul lor. De la ce vârstă se poate însă prezice gloria? Câteva exemple ilustre indică un anumit număr.
Triumful Biancăi Andreescu la Indian Wells reaprinde beculețele noțiunii de precocitate în sport. Ceva ce a dispărut aproape complet în ultimii ani, mai ales în unele discipline. Dacă luăm drept eșantion de studiu ultimii 50-60 de ani, e vizibilă forma de clopot invers a unui grafic al vârstei legate de performanță. Întâi succesul matur, apoi perioada anilor 1970-2000, cea a copiilor-minune, apoi revenirea la un vârf al experienței. E greu acum să câștigi medalii de aur mondiale și olimpice, turnee importante sau doar curse având 18 ani, cu atât mai rar 15-16, nu mai pomenim de 12-13.
Jucătoarea canadiană cu origini românești are 18 ani și a devenit duminică cea mai tânără campioană din istorie într-un concurs de categorie Premier Mandatory. Și cea mai tânără campioană la Indian Wells de la Maria Șarapova încoace, în 2006. Deci de 13 ani. Primele ei rezultate internaționale semnificative au venit chiar la acea vârstă, 13 ani, când s-a impus la Les Petits As, un turneu tradițional pentru copii organizat în Franța, la Tarbes. Apoi, 5 ani în care s-au întâmplat multe, și bune, și rele. Confirmări, dar și apariția unor accidentări care au ținut-o departe de competiții luni întregi sau un recul în joc. Până când totul a început să se lege, la startul acestui an.
Ambiție, disciplină, maturitate
Bianca a început tenisul în România, la Pitești, la aproape 7 ani. Primul ei antrenor, Gabriel Hristache, spunea ieri pentru Digisport că "am dat niște teste cu Bianca și am considerat că are calitățile necesare să facă tenis. Am lucrat cu ea aproape trei ani, s-a remarcat de la șase ani și jumătate cu o voință extraordinară, era foarte ambițioasă, avea multă disciplină și maturitate pentru un copil". Un alt antrenor piteștean, Gabriel Săndulescu, spunea la rândul său în ianuarie pentru Jurnalul de Argeș: "Cine poate spune despre un copil de 6 ani că poate la 18 ani să o elimine pe Caroline Wozniacki sau pe Venus Williams?". Erau primele rezultate ale tinerei, care au culminat cu finala de la Auckland.
Și atunci, din ce moment pornește precocitatea să aducă a certitudine? În sport, începuturile nu oferă răspunsuri, ci cel mult intuiții, dintre care se împlinesc mult mai puține decât se emit. La 4-5-6 ani, când iau primul contact cu o disciplină sau alta, e vorba în mare parte despre joacă, despre semnalarea unor abilități, a unei ușurințe naturale a mișcărilor, a gesturilor. Se poate spune despre copii că vor ajunge vedete ale sportului?
"La început, nu am văzut ceva remarcabil sau ceva de genul acesta, ca să pot spune că va ajunge cea mai bună din lume. Nu aveam nicio idee pentru că nu se mișca rapid. Rapid, intens, ca un sportiv", declara Erich Sailer, primul antrenor al lui Lindsey Vonn, în documentarul "Chasing History", produs de Eurosport. Născută în Minnesota, americanca a pus schiurile în picioare de la 3-4 ani, la fel ca sora ei și ca ceilalți frați, tripleții. Au urmat cu toții aceiași pași, au început să intre în competiții infantile, ceea ce până la urmă a lămurit lucrurile. "Atunci ne-am separat", spunea Karin, sora celei mai valoroase schioare din istorie. "Pentru că lui Lindsey îi plăcea la nebunie, iar eu îl uram".
"Cine e asta?"
Semnele eventualului succes ulterior au venit mai târziu. "Era ultima tabără de vară la care am mers împreună, avea 13 ani. Mă uitam în sus pe pîrtie, schiorii veneau și mi-am zis: «Cine e asta»? Apoi am realizat, era Lindsey...", povestea antrenorul Sailer. "Nu mai schia ca un copil, ca o fetiță. Triumfa la 13 ani. Schia iute, și dinamic, și modern. Și cu acel strop de clasă de care ai nevoie ca să devii cu adevărat bun".
Să fie aceasta, 12-13 ani, vârsta la care se pot contura deja semnele gloriei? "Djokovici a fost la mine la academie cînd era foarte tînăr. L-am văzut şi după zece minute am spus că va fi numărul unu mondial. Făcea totul foarte uşor", povestea într-un interviu pentru Gazetă antrenorul italian Alberto Castellani. Bătea mingea cu Iulian Vespan, care era un jucător bun, iar celălalt avea 12 ani. I-am spus lui Iulian să joace mai tare, dar el bam-bam! Era la acelaşi nivel cu Iulian. Mă rog, nu acelaşi, dar aproape". Din nou acest prag, 12-13 ani.
Uneori, talentul poate încăpea pe mâini cel puțin neîncrezătoare. Roger Federer dezvăluia într-un interviu recent că a existat un antrenor, nenumit, care i-a spus la un moment dat că nu va ajunge departe și că mai bine s-ar lăsa de tenis. Apoi, chiar dacă silueta sportivă promițătoare a cuiva se conturează la acea vârstă, nu există garanții că va veni și gloria. Sunt lucruri care depind de tine - muncă, disciplină, determinare, sunt lucruri care depind de apropiați - abilitatea antrenorilor, sprijinul părinților, încrederea și sunt lucruri care nu depind de nimic – accidentările, atingerea prea timpurie a plafonului de performanță, topirea motivației.
"Nu vei ști niciodată cât succes vei avea. De aceea, m-am concentrat pur și simplu pe fiecare zi în parte și am dat tot ce am avut", sunt cuvintele lui Lindsey Vonn. "Orice e posibil la orice vârstă, dacă ești suficient de bun, experiența nu mai contează", opina Bianca Andreescu după victoria de la Indian Wells. Când vom mai auzi însă de copii-minune, să le dăm răgazul de a ajunge măcar la 12 ani înainte de a pune pe ei eticheta unei glorii viitoare. Și presiunea imensă care vine împreună cu ea.
{{text}}