Departe de a-l lua de urechi pe Mircea Lucescu, mă simt nevoit să analizez o declarație care nu mi s-a părut corectă.
Il Luce s-a legat de Valeri Lobanovski, fostul antrenor al lui Dinamo Kiev și al Uniunii Sovietice, poziționat pe locul 6 în topul all-time al tehnicienilor din fotbal, clasament realizat de France Football.
Lucescu e pe locul 41.
"Mă surprinde foarte tare poziţia lui Lobanovski. Când a ieşit afară nu a mai avut absolut niciun rezultat", a spus Il Luce.
OK. Scurt, în 5 puncte:
1) Dacă ne referim la ieșit afară în sens de antrenat în străinătate, da, nu a făcut nimic la echipele naționale ale Kuweitului și Emiratelor Arabe Unite.
Însă e corectă nemulțumirea? Până la urmă, nici Marcello Lippi, care a câștigat tot ce se putea cu Juve PLUS un Mondial cu Italia n-a făcut nimic la cârma Chinei, o echipă care, în momentul actual, e un fel de Kuweitul anilor '90.
Arrigo Sacchi, care a creat marele Milan de la finalul anilor '80 - începutul anilor '90, n-a făcut, în același stil, nimic afară - a petrecut puțin timp pe banca lui Atletico Madrid și cam atât.
Sacchi e pe locul 3 în topul France Football.
2) Steaua a câștigat în '86 CCE. O mare mândrie pentru blocul estic, prima echipă răsăriteană ce lua trofeul.
Ei, într-o perioadă nu neapărat fastă pentru partea orientală a Europei, Lobanovski a cucerit TREI trofee, două Cupe ale Cupelor și o Supercupă, cu două generații diferite - echipa lui Buriak și Kolotov din anii '70 respectiv trupa mult mai cunoscută cu Belanov, Demianenko și Zavarov.
Aveau un liant, Blohin - însă sunt destul de rare cazurile, poate chiar spre deloc - în care un antrenor reușește două performanțe asemănătoare la o distanță de peste un deceniu, cu garnituri diferite, în același loc.
3) Apoi, vorbim de performanțele de la echipa națională. Pe lângă finala Euro 1988, pierdută în fața unei Olande aflate în vârf, Lobanovski a condus URSS-ul și la Mondialul din 1986.
Când, deși s-a oprit în "optimi", Uniunea Sovietică a făcut unul dintre meciurile de top ale Mondialelor, 3-4 cu Belgia. În grupe, URSS terminase pe primul loc, în fața campioanei europene, Franța lui Platini.
Mai are și un bronz la JO, unde România nu s-a mai calificat din 1964.
4) Vorbeam, mai devreme, de generații diferite. Blohin, Belanov. Trebuie adăugat încă un nume. Șevcenko.
Toate cele trei Baloane de Aur au fost crescute la Kiev de Lobanovski.
OK, Blohin avusese deja un sezon de succes la Kiev când Valeri apăruse pe bancă. Dar s-a dezvoltat lângă antrenorul aflat la început de carieră.
Pentru că l-am pomenit pe Șevcenko, gândiți-vă doar la semifinala de UEFA Champions League din 1999, în care Kievul a pierdut la un singur gol cu Bayern.
Da, a fost aproape să strice frumusețea de finală cu United, câștigată de Sheringham și Solskjaer în prelungiri, 2-1. Pe drum, Kievul terminase pe 1 într-o grupă cu Arsenal și bătuse, în sferturi, Realul lui Raul, Roberto Carlos, Hierro sau Mijatovici.
Cu 2 ani înainte, cu o echipă de necunoscuți la nivel continental (Holovko, Vașciuk, Dmitrulin, Kalitvințev) pleca de pe Camp Nou după un 4-0 în Liga Campionilor. La Barcelona jucau Figo sau Rivaldo.
5) În final, trofeele interne - care sunt multe, 25 - au venit, în mare parte, în campionatul URSS, un all-star pe atunci, în care luau parte cele mai bune echipe din Ucraina, Rusia, Georgia și celelalte state ex-sovietice.
Din nou, fără să mă iau de Lucescu, probabil e mult mai greu de câștigat un campionat când la start sunt Spartak, Dinamo Moscova, Zenit, Dinamo Tbilisi, ȚSKA Moscova, față de unul cu Oleksandria și Volin Luțk.
Combinând cele 5 puncte cu o carieră de 33 de ani, spun că Lobanovski își merită locul în top 10.
{{text}}