Daniel Ghiță a fost invitatul lui Costin Ștucan la GSP Live și a vorbit despre culisele luptei cu Cătălin Moroșanu. Ghiță a lansat un nou atac la adresa rivalului său.
„Toți sunt numărul 1, dar dacă ne uităm la ce au făcut, nu au ajuns nici la jumătatea performanțelor mele. Nu am pe ce să fiu invidios. Cum a luptat Semmy Schilt cu Badr Hari, așa m-aș fi putut lupta și eu cu Moroșanu. Ei au făcut-o ca bărbații, cine a fost mai bun a câștigat, după au băut un suc, au stat la masă. La noi se spune că dezbinăm țara, că nu e normal să se lupte românii între ei.
Moroșanu nu se poate compara cu mine. El chiar recunoaște că s-a apucat de kickboxing datorită mie, pentru că era fanul meu. Eu nu judec ce face el, dar nu poți să te dai politician, să candidezi, apoi să mergi și să faci tot felul de nebunii la televizor. Duce sportul în derizoriu. Asta mă deranjează la el.
Mi-a demonstrat că nu are curaj. Au fost oferte din partea mea, am sunat, dar el și-a prelungit angajamentul la «Ferma Vedetelor». Era până în martie, apoi l-a prelungit, ca să uite lumea.
Mi-a demonstrat că nu e luptător, merge acolo și mulge vaci. Ar fi o chestie admirabilă să faci asta, dar nu pentru bani. Și eu îmi duc copiii să învețe ce este la țară, să vadă animalele, dar nu pe bani. Mi se pare absurd”, a declarat Daniel Ghiță la GSP Live.
{{text}}