Fotbal   •   Nationala   •   România U21

România U21 // VIDEO Olimpiu Moruțan: „La Steaua am învățat să fiu mai calm, să joc mai simplu”

FOTO: Cristi Preda

Articol de Vlad Nedelea, Sebastian Culea   —  miercuri, 20 martie 2019

Olimpiu Moruțan (19 ani) s-a obișnuit cu presiunea de la FCSB și așteaptă turneul final de la vară, unde speră să fie alături de naționala de tineret a României.

  • României U21 efectuează un stagiu de pregătire în Spania, în perioada 16-26 martie.
  • Reporterul GSP.ro Vlad Nedelea și fotoreporterul Raed Krishan vor transmite toate informațiile din cantonamentul naționalei de tineret.

- Olimpiu, ești deja de aproape 9 luni la FCSB, cum te simți?

- Foarte bine, așa a fost din prima zi în care am venit la Steaua. Am găsit un grup foarte bun, așa că nu pot spune că am avut probleme cu acomodarea.



- Te-ai gândit vreodată că poate ai făcut prea devreme acest pas?

- Nu, nu cred, n-ai cum să ai regrete când vii la un asemenea club, o echipă atât de mare. Știam că e nevoie de mai multă muncă pentru a mă impune.



- E vreo diferență între atmosfera de la lotul național și cea de la FCSB?

- Nu chiar. Și la echipa de club avem o atmosferă bună, suntem foarte uniți. Diferența ar fi că aici suntem toți tineri și suntem pe aceeași undă de gândire. Ne înțelegem excelent și cred că ăsta e unul dintre punctele noastre forte.



- E ceva ce ai învățat imediat când ai venit la FCSB?

- Da. în primul rând să fiu mai calm atunci când am mingea la picior, să gândesc mai lucid. Plus că e foarte important să jucăm mai simplu, să nu greșim multe pase.



- Cum e cu lupta la titlu, mai credeți? Patronul e resemnat.

- Păi, de ce să nu credem? Lupta e deschisă, campionatul se termină abia peste două-trei luni. E normal să ne jucăm șansa, orice e încă posibil.



- Ce înseamnă Euro 2019 pentru tine?

- Calificarea la turneul final e o performanță pentru noi toți, pentru țară. Vom merge în Italia să facem un turneu foarte bun.



- Acolo vor fi mulți impresari de la cluburi mari, care dintre voi crezi că va pleca primul?

- Nu pot să îți dau nume, nu știu ce jucător va "exploda" la Euro. Poate fi unul, pot fi 4 sau tot lotul.



- Clauza de reziliere de 70 de milioane de euro cum ți se pare?

- Dacă patronul a decis asta, eu ce să spun? N-am decât să îmi fac treaba cât mai bine și vom vedea ce va fi până la urmă.



- Ce viitor prevezi acestei generații?

- E o echipă foarte tare, oamenii trebuie să fie lângă noi, să ne susțină. Suntem tineri, cu potențial, în viitor putem avea și o națională mare extraordinară. 


10 lucruri inedite cu Moruțan

  • Când nu mă vede nimeni îmi place să... dansez
  • Pasiunea mea este... să mă joc FIFA
  • Jucătorul pe care îl urmăresc este... Cristiano Ronaldo
  • Cel mai frumos cadou primit este... o minge de fotbal
  • Materia preferată la școală a fost... matematica
  • Cel mai bun meci al meu a fost contra... Craiovei
  • Joacă Barcelona cu Real Madrid, iar eu țin cu... Real Madrid
  • Când am fost chemat prima dată la națională, am fost... foarte fericit
  • Când am aflat că mă vrea FCSB, am... sărit în sus (râde)
  • Imediat după ce am semnat cu FCSB, am mers să... dorm (râde)

LOTUL ROMÂNIEI U21

Portari: Andrei Ionuț Radu (Genoa FC/Italia), Cătălin Căbuz (FC Hermannstandt), Andrei Vlad (FCSB)


Fundași: Mihai Butean (AFC Astra), Deian Sorescu (FC Dinamo), Alexandru Pașcanu (Leicester/Anglia), Ricardo Grigore (FC Dinamo), Adrian Rus (Sepsi Sf. Gheorghe), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocași: Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Dragoș Nedelcu (FCSB), Lorand Fulop (FC Botoșani), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Florinel Coman (FCSB), Carlo Casap (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB)

Atacanți: Adrian Petre (Esbjerg fB/Danemarca), Denis Drăguș (FC Viitorul)

DOUĂ AMICALE

În Spania, România U21 va juca două meciuri de verificare, pe 21 martie cu Spania și pe 25 martie cu Danemarca.

România va participa între 16 și 30 iunie la Euro 2019, fiind în grupa C, alături de Anglia, Franța și Croația.

Programul grupei C :

18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30*), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)

21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)

24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)

Vezi și: 

VIDEO Ianis, ce-ai făcut? Hagi jr. va fi băgat în ședință de tatăl său pentru că n-a știut să răspundă la întrebarea asta

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.