Nationala

A evitat conflictul cu U Cluj sau Petrolul! Ce probleme a avut Mirel Rădoi în selecția pentru Euro

Mirel Rădoi

Articol de Vlad Nedelea  —  Wednesday, 20 March 2019

Mirel Rădoi, selecționerul României U21, a renunțat la fotbaliștii echipelor de Liga a 2-a, evitând controversele legate de fotbaliștii pe care i-ar fi luat în cantonamentul din Spania, înainte de Euro.

Mirel Rădoi a rămas fără mulți jucători de bază pentru cantonamentul din Spania și a ales să completeze lotul cu mai mulți jucători din naționala U19.

A refuzat să apeleze la fotbaliștii formațiilor din Liga a 2-a, mai ales de la cele aflate în vârful clasamentului, dorind să nu intre într-un scandal artificial ce s-ar fi iscat.

„Am decis cu staff-ul și le-am spus și celor din conducere că nu am să-i convoc pentru că s-ar interpreta”, a motivat elecționerul.

Rădoi a avut pe listă fotbaliști de la Petrolul, U Cluj sau Chindia, toate trei aflate printre primele 5 în Divizia B.

„Dacă iau jucători de la Petrolul, vor fi supărați cei de Ploiești. Dacă vreau de la U Cluj, se supără cei de acolo, la fel și la Chindia. Atunci n-aș vrea să mă implic în lupta pentru promovare pentru că s-ar interpreta. Deși ar fi fost jucători din Liga a 2-a pe care aș fi vrut să-i văd”.

Ar fi fost variante

Fără mulți jucători, unii dintre ei plecați la naționala mare, alții accidentați sau nerefăcuți, Mirel ar fi putut apela la Robert Moldoveanu (Petrolul), Doru Dumitrescu, Tiberiu Căpușă (ambii la U Cluj împrumutați de la Viitorul) sau Alin Dudea (la Chindia împrumutat de la Dinamo), însă a decis să nu ia pe nimeni, campionatul din „B” fiind în plină desfășurare.

În această duminică Petrolul joacă la Timișoara cu ASU Poli, U Cluj o întâlnește pe FC Argeș pe teren propriu, în timp ce Chindia Târgoviște primește vizita lui Daco Getica.

LOTUL PENTRU CANTONAMENTUL DIN SPANIA

Portari: Andrei Ionuț Radu (Genoa FC/Italia), Cătălin Căbuz (FC Hermannstandt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundași: Mihai Butean (AFC Astra), Deian Sorescu (FC Dinamo), Alexandru Pașcanu (Leicester/Anglia), Ricardo Grigore (FC Dinamo), Adrian Rus (Sepsi Sf. Gheorghe), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan  (Sepsi Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocași: Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Dragoș Nedelcu (FCSB), Lorand Fulop (FC Botoșani), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Florinel Coman (FCSB), Carlo Casap (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Valentin Gheorghe (AFC Astra), Stephan Drăghici (U Craiova 1948 CS)

Atacanți: Denis Drăguș (FC Viitorul), Andrei Sîntean (Sepsi OSK), Alexandru Tudorie (FC Voluntari)

În Spania, România U21 are două amicale: Spania (21 martie, 19:45, ora României) și Danemarca (25 martie, 19:00, ora României)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.