Fotbal   •   Nationala   •   SUEDIA - ROMÂNIA

SUEDIA - ROMÂNIA // Gică Hagi agită apele înaintea duelului cu Suedia: „Ianis nu s-a dus acolo cărător de mingi!”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 23 martie 2019

Înainte de Suedia - România, azi, ora 19:00, debutul în preliminariile Euro 2020, Gică Hagi (54 de ani) pune presiune pe selecționerul Cosmin Contra și vrea să-l vadă pe Ianis, fiul său, pe teren. 

„N-a demonstrat că merită să joace? De ce spui «probabil că va intra»? El a demonstrat că e în formă, poate e cel mai în formă decar din România, chiar dacă şi Gigi (n.r- Gigi Becali) a zis acelaşi lucru de Tase (n.r. - Florin Tănase), dar în meciul cu Steaua, Ianis a fost cel mai în formă. Dacă nu, rămânea la U21 şi juca acolo! Dar, dacă a fost promovat, nu e acolo doar ca să care mingile", a fost replica lui Gică Hagi pentru moderatorul TV Digi Sport Vali Moraru.

Argumentele prin care Hagi senior și-a susținut, în direct, pledoaria pro Ianis contra Suediei: „Singurul jucător sub 21 ani care este căpitan şi care are şi personalitate. Şi-a dus echipa în play-off doi ani la rând, în condiţiile în care nu are jucători cu personalitate în spate, cum se întâmplă la alte echipe. Ianis, anul trecut, şi cu Mitriţă au fost cei mai buni! Ianis s-a consolidat, e mult mai matur, are personalitate, are 20 de ani".

„Regele” nu vrea ca Ianis să fie comparat cu el pentru că fiul lui l-a depășit clar la un anumit capitol: „Nu-l mai comparaţi cu mine! El este căpitan de la 16 ani, eu am ajuns abia la 22!”.


În echipa pe care cel mai probabil Contra o va alinia la start cu Suedia, Ianis nu e printre titulari. 

VIITORUL LUI IANIS

Gică Hagi a fost în urmă cu aproape două săptămâni în Belgia, la un schimb de experiențe cu oficialii lui Anderlecht, care la rândul lor au vizitat Academia de la Ovidiu.

„Am fost invitat la Anderlecht. A fost un schimb de idei despre organizarea clubului. Am realizat că avem idei comune. Să vedem ce va fi pe viitor, poate o colaborare.


Dacă Ianis va juca bine, atunci cu siguranță că va veni o nouă oportunitate să plece în străinătate. Cei de la Anderlecht decid dacă-l vor pe Ianis sau nu. În vară poate pleca dacă are ofertă”, a mai spus antrenorul Viitorului pentru sursa citată. 

9goluri și 6 assisturi a reușit Ianis Hagi în cele 29 de meciuri jucate până acum, în acest sezon, pentru Viitorul

2.500.000 €este cota lui Ianis Hagi, potrivit site-ului specializat în transferuri, transfermarkt.com

Citește și:

 SUEDIA - ROMÂNIA // Așa vă vrem! Diseară, România debutează în preliminariile Europeanului la care vom găzdui 4 meciuri » Cum arată echipa pregătită de Contra

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.