Altele

Medalii pentru România la scrimă! Tiberiu Dolniceanu şi Bianca Pascu pe podium la Cupa Mondială

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 23 March 2019

Sabrerii Bianca Pascu, 30 de ani, şi Tiberiu Dolniceanu, 30 de ani, au cucerit bronzul la ultima etapă din Cupa Mondială desfăşurată la Sint-Niklaas, Belgia (feminin) şi Budapesta, Ungaria (masculin).

Bianca Pascu a pierdut dramatic, 14-15, semifinala cu rusoaica Olga Nikitina, după ce a condus cu 14-11 pe final. România va trage mâine şi în proba pe echipe unde Bianca va evolua alături de Sabina Martiş şi Andreea Lupu.

La masculin, Tiberiu Dolniceanu a fost învins în semifinală de neamţul Max Hartung, scor 5-15. Tibi îşi dominase toţi adversarii până la disputa cu germanul antrenat de Vilmoş Szabo, medaliat olimpic şi mondial pentru România.

Băieţii vor lua duminică startul şi în competiţia pe echipe de la Budapesta, având şanse de medalie.

*știre scrisă de Andrei Stroe

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.