În afară de faptul că mingea e rotundă, mai e valabil și faptul că noi construim echipă.
Noi, românii, le avem cu unirea, ne place 1 Decembrie. Ne place și la Milcov, pe 24 Ianuarie.
Dar echipă știm să facem?
Când ne referim de regulă la „echipă” ne gândim la una performantă.
Echipa înseamnă strategie.
Înseamnă diversitate creativă și disciplina scopului propus.
Înseamnă organizare și ruperi de ritm.
Adică talente puse la treabă de un vizionar.
Echipa nu este formată doar din cei care cred în ei, ci și din cei care cunosc domeniul de care se ocupă.
Pompierii nu sunt o echipă dacă nu știu ce este focul.
Profesorii nu sunt o echipă motivațională pentru fiecare copil dacă ei înșiși nu au școală și pedagogie.
Electoratul nu este o echipă (care își schimbă destinul) dacă nu are informație.
Și cunoașterea nu e totul.
Ca să scriu un paradox (și un truism), echipe mari se fac doar cu individualități puternice. Și e valabil pentru orice echipă de pe planetă. România este doar laboratorul unde noi vedem cel mai bine efectele
experimentelor de tipul „păi pe cine voiai să aducă?”
Nu avem talente, nu avem oameni care să le pună în valoare? Sau nici unua, nici alta?
Vă dau o veste, de curba lui Gauss nu scapă nimeni. Talentele și inteligența sunt distribuite aproape peste tot la fel (dacă nu sunt eliminate programat de o dictatură). Mulți la mijocul performanței, puțini slabi și puțini buni. Însă cele mai multe talente se pierd.
De aceea Gauss nu e suficient, altfel China și India ar fi fost campioane mondiale la orice.
Mai e nevoie de ierahie de valori și de spiritul de învingător.
De priorități. Nu de confuzia valorilor. De prioritizarea punerii în valoare a talentelor.
Echipă mare nu există fără individualități.
Aproape că facem echipă când suntem de acord că ne trebuie ECHIPĂ.
Să mai spun un „adevăr”: este și responsabilitatea noastră, a chibiților.
Noi ce spunem mai departe copiilor noștri?
Știm, din experiență, că după liceu, inevitabil, echipa de odinioară se transformă în individ.
Apoi, construim o echipă. Permanent, precum meșterul Manole.
- Cristian Coman, jurnalist cu 25 de ani experiență în presă, la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR 1, acum senior editor la Libertatea, scrie și pentru Gazetă.
{{text}}