Ilie Stan (51 de ani) a fost prezent la meciul dintre gloriile lui Dinamo și cele ale Stelei (detalii AICI), terminat 3-3 pe arena din Voluntari, și a vorbit cu nostalgie despre derby-urile de altădată din fotbalul românesc.
„Am fost bucuros că ne-am revăzut după atâta timp. Mă uitam acum când se cânta imnul României la fețele noastre și parcă îmi pare rău că timpul trece atât de repede și că de multe ori uităm clipele frumoase. E ceva nostalgic.
Sunt mulți jucători tineri acum la Steaua și Dinamo. Bine, mai puțini la Dinamo, pentru că au fost obligați să schimbe din mers. La Steaua sunt câțiva jucători care într-un an sau doi vor ajunge oameni de bază la națională. Eu îmi doresc ca Steaua să ia titlul, dar e foarte greu. CFR Cluj e favorită, e o echipă omogenă.
Acum nu poți să spui că mai ai emoții la derby-urile Steaua - Dinamo pentru că Steaua s-a divizat, a devenit FCSB. Poate și Dinamo de la anul va pune probleme la campionat”, a declarat Ilie Stan pentru GSP.ro.
„Eu cred că ne vom califica la EURO alături de Spania. Ne-ar trebui mai multă încredere, atitudine și fantezie în joc”
{{text}}