România U21 s-a impus în partida amicală cu Danemarca U20, scor 1-0. Selecționerul Mirel Rădoi e satisfăcut de rezultatul cantonamentului din Spania.
- România U21 a cedat în primul meci din cantonament contra Spaniei U21, scor 0-1.
„Din punct de vedere al stategiei gândite sunt mulțumit. Am acoperit aspectele tactice gândite pentru ambele meciuri. Astăzi mi-au plăcut primele 80 de minute. Chiar le-am spus că pe final și-au pierdut concentrare, toți voiau să marcheze în ultimele 10 minute. Nu am mai fost organizați. Într-un fel e normal, dar ei știu că nu mă uit la astfel de detalii. Valoare individuală trebuie să fie pusă în sprijinul echipei. Dacă vor încerca să rezolve pe cont propriu, nu e bine.
Am încercat să folosesc și jucătorii pe care mă voi baza în campanie următoare, am folosit astăzi 8 astfel de fotbaliști”, a declarat Rădoi.
Rădoi nu s-a hotărât asupra lotului pentru EURO
„Vor fi decizii destul de dure. Mă bucur că sunt în această ipostază. Vor apărea jucători din ce în ce mai mulți odată cu regula U21. Înseamnă că orice selecționer va avea de unde să aleagă în viitor. În mare sunt cam aceeași jucători pe care i-am folosit pe toată campania. Mai sunt câțiva jucători din Liga 2, dar nu vreau să îi iau de acolo. Se luptă la promovare, sunt esențiali și nu vreau să influențez lupta”, a precizat Rădoi.
„Nu cred că aș rezolva nimic dacă aș tipa timp de 90 de minute. Absolut, sunt momente în care aș face asta, dar mă abțin. Știu că sunt spectatori lângă mine, copii, camere de filmat” Mirel Rădoi
{{text}}