Răzvan Marin este tot mai aproape de Ajax pentru 12 milioane de euro. Având și un procent de 20 la sută din profitul încasat de Standard, Gică Hagi și Viitorul câștigă în total 4,24 de milioane de euro din cele două transferuri ale mijlocașului de 22 de ani!
La 22 de ani, Răzvan Marin continuă să avanseze în carieră. „Tricolorul” rămâne în Benelux, dar semnează cu un club mult mai puternic. După doi ani și jumătate la Standard, e gata de transferul la Ajax, marea revelație a acestui sezon european. Care a eliminat Realul în „optimile”Champions League, pregătindu-se să înfrunte Juventus în „sferturi”.
„Românul s-a întâlnit cu antrenorul Ten Hag. E prioritatea lui”
Foarte curtat, Genoa oferind 8 milioane de euro în ianuarie pentru el, mijlocașul l-a impresionat pe Erik ten Hag, antrenorul lui Ajax, încă din august 2018, de la dubla confruntare din turul 3 preliminar al Ligii (2-2 și 3-0 pentru „lăncieri”). De atunci, olandezii l-au urmărit de mai multe ori. „Marin s-a întâlnit deja cu Ten Hag, care i-a vorbit despre proiectul său”, a dezvăluit cotidianul belgian La Dernière Heure. Ten Hag este convins că Răzvan e înlocuitorul ideal pentru Frenkie de Jong, cumpărat de Barcelona cu 86 de milioane de euro. „De mai multe luni, l-a transformat pe român în prioritatea sa pentru stagiunea viitoare”.
Contract pe 5 ani. Vizita medicală miercuri sau joi?
La Amsterdam, De Telegraaf susține că jucătorul are deja un acord cu Ajax pentru un contract pe cinci ani, urmând să facă vizita medicală, probabil, în această săptămână, miercuri sau joi. Totuși, La Dernière Heure anunță că, deocamdată, înțelegerea e doar între cele două grupări. Standard va primi 14 milioane de euro (12 milioane sumă fixă și alte două milioane bonusuri), plus un procent la revânzare.
viitorul ia 1,8 + 2,44 de milioane
Viitorul are partea sa importantă la acest transfer. Când l-a lăsat să plece la Liège, în ianuarie 2017, a încasat 1,8 milioane de euro, potrivit La Dernière Heure (pe site-ul transfermarkt.de, suma ar fi fost de 2,4 milioane).
Atunci, Standard i-ar fi garantat lui Gică Hagi și 20% din plus-valoarea încasată dintr-o nouă tranzacție. Ar însemna încă 2,44 de milioane de euro pentru Viitorul numai din profitul de 12,2 milioane. În total, 4,24 de milioane câștigă Hagi după plecarea lui Răzvan Marin. Care va juca din vară pe „Johan Cruyff ArenA”.
11 goluri a influențat decisiv Razvan Marin (5 reușite și 6 assisturi) în 37 de meciuri jucate în acest sezon la Standard în toate competițiile
„Răzvan Marin e un jucător dinamic, un adevărat învingător cu un picior drept extraordinar. Și e foarte bun cu mingea la picior. Pe scurt, o valoare adăugată pentru Ajax. Un mijlocaș modern”De Telegraaf, cotidian olandez
Al 5-lea român la Ajax. Chivu, cel mai mare succes
În ultimele două decenii, patru români au evoluat la clubul din Amsterdam. Cristi Chivu, la Ajax între 1999 și 2003, a obținut cele mai mari performanțe, cucerind trei trofee în 2002 (titlul, Cupa și Supercupa Olandei). George Ogăraru (2006-2008) are tot trei, dar nu a fost campion (o Cupă și două Supercupe). Nicolae Mitea, care a jucat pe "ArenA" între 2003 și 2007, a câștigat un titlu și o Cupă a Olandei, în timp ce Bogdan Lobonț (2000-2006, însă împrumutat la Dinamo în 2001-2002) are numai un titlu.
{{text}}