Campionate

Lovitură fantastică dată de Manchester City! Clubul lui Pep Guardiola va încasa o sumă fabuloasă

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 28 martie 2019

Manchester City renunță la contractul cu firma Nike pe care îl avea din 2013. Echipa va fi îmbrăcată din sezonul următor de Puma, care îi va vira lui City o sumă uimitoare.

„Cetățenii” vor lua 760 de milioane de euro în 10 ani de la Puma, adică 76 de milioane pe an.


Așa va arăta noul echipament Puma al lui City

Revista Forbes anunță că acest acord cuprinde atât echipa masculină cât și cea feminină de la City. De asemenea, în tranzacție sunt incluse și francizele Melbourne FC (Australia), Girona (Spain), Atletico Torque (Uruguay) și Sichuan Jiuniu FC (China), nu și New York City FC, care mai are contract cu Adidas.

Din totalul sumei, 92% vor merge către echipa lui Pep Guardiola, adică în jur de 700 de milioane de euro.

În prezent, Nike virează 14 milioane de euro pe an lui City pentru contractul de sponsorizare. Practic, saltul este unul fantastic, diferența fiind de 62 de milioane de euro anual.

Manchester City este acum la egalitate cu Chelsea și Arsenal din acest punct de vedere, dar mult sub Manchester United, care ia 87,7 milioane de euro de la Adidas.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.