Casa închisă, tensiune şi spectacol în tribune ca la un meci de cupe europene
Ghencea a arătat iar ca la un meci de Liga Campionilor. Nebunie în curtea stadionului, îmbulzeală şi tensiune de meci mare la porţi, semne clare de derby şi o dovadă a ascensiunii CFR-ului, aproape egală cu poziţia din clasament a ardelenilor. Suporterii s-au înghesuit la porţi, ca să intre mai repede, şi atmosfera îi făcea să-şi amintească de grupa din sezonul trecut european: "Ce de lume, parcă jucăm cu Real!".
A existat şi o diferenţă faţă de partidele memorabile din Ligă. Fanii Clujului, cam 250 de oameni, n-au putut să se abţină şi au declanşat înjurăturile la adresa Stelei chiar din momentul în care au coborît din autocare. Li s-a răspuns cu fluierături, care s-au oprit, în arenă, atunci cînd a apărut arbitrul Tudor, aplaudat cu generozitate de tribune! Convinşi că "centralul" le garanta imparţialitate, clujenii ţopăiau în sectorul lor, mîndri de primul loc, în vreme ce stadionul roşu-albastru se ruga pentru revanşa unui întreg campionat.
Protest
Steliştii s-au supărat că biletele s-au epuizat la case încă de la mijlocul săptămînii şi şi-au scris nemulţumirea pe un banner: "Luni-miercuri, casa închisă, de joi, bişniţa are cale deschisă". Ultraşii roş-albaştrilor le-au cerut celor din teren sacrificiu contra lui CFR: "Lupta noastră este o pasiune dusă la extrem".
Rednic: "Îi bate rău Steaua"
Rapidiştii au aşteptat şi ei cu interes rezultatul meciului dintre Steaua şi CFR, dar Mircea Rednic a fost convins că ştie deznodămîntul încă de ieri după-amiază: "Am văzut amîndouă echipele în pregătiri şi cred că roş-albaştrii vor cîştiga la scor!", a spus antrenorul giuleştean cu cîteva ore înainte de startul derbyului.
Pace între sud-americani
Fabbiani şi Pepe Moreno au pus capăt aseară disputei dintre ei, cu doar cîteva minute înainte de startul jocului. Atacanţii şi-au dat mîna chiar pe teren, pentru a le transmite un mesaj de pace şi suporterilor. Argentinianul lui CFR şi columbianul Stelei avuseseră un conflict aprins în Cipru, unde s-au pregătit ambele echipe.
{{text}}