Cornel Dinu a recunoscut la GSP LIVE că marea sa dezamăgire din cariera de selecționer al României e reprezentată de meciul dintre Cehoslovacia și România, scor 5-2, din preliminariile pentru Mondialul din 1994.
„Ca selecționer mi-a lipsit un moment de luciditate teribilă la Kosice. Aveam doi oameni în plus, dar problema a fost la portar. Scot o carte acum și voi prezenta mai multe mistere din acele vremuri. Ne lipsea un portar. Eu am adus foarte mulți jucători noi atunci. L-am adus pe Lung, care avea 38 de ani și era soluția tuturor.
Știam că nu mai are reflexe la vârsta lui. Cu două meciuri înainte de a juca la Kosice l-am trimis pe Gino Iorgulescu, secundul meu, la un meci unde l-a studiat pe Lung. El a fost eliminat prin minutul 80. Datorită curentului din presă în care se tot scria că trebuie să apere Lung, nu a mai fost suspendat pentru a putea juca la națională.
Trebuia să mă gândesc mai profund și să nu apăr cu el. Știam că la acel joc fatidic nu o să primesc mai mult de 7 șuturi pe poartă. Au fost 7 șuturi pe poartă, dar 5 au fost goluri, 3 din faze fixe. Mi-am dat două palme în liniște fără să le arăt la prima lovitură liberă, prin minutul 40, când Silviu Lung stătea cu călcâiele pe linia porții, nu deschidea unghiul”, a declarat Cornel Dinu la GSP LIVE.
Cornel Dinu a fost înlocuit după acest meci cu Anghel Iordănescu. Cornel Dinu a pregătit naționala României în perioada 1992-1993. De-a lungul carierei le-a mai antrenat pe Dinamo, CS Târgoviște, ASA Târgu Mureș, Oțelul Galați, Universitatea Cluj și Olt Scornicești.
{{text}}