Leo Messi e cel mai bine plătit jucător al lumii, depăşindu-l cu 17 milioane de Cristiano Ronaldo. Diego Simeone conduce topul antrenorilor, încasând aproape dublu cât Ernesto Valverde, în timp ce jucătoarea Ada Heberberg ia doar 400.000 de euro!
Lupta dintre Messi şi Ronaldo se duce nu numai pentru trofee, dar şi pentru supremaţia câştigurilor în fotbal. Cei doi „extratereştri” domină topul financiar publicat astăzi de revista France Football.
Leo e liderul detaşat, cu 130 de milioane de euro brut anual din salarii, prime şi contracte publicitare. Cristiano îl urmează, cu 113 milioane euro, sporindu-şi veniturile o dată cu transferul la Juventus, în timp ce Neymar (PSG) încasează 91,5 milioane. Mai mult decât dublu faţă de Antoine Griezmann la Atlético (44) şi de Gareth Bale la Real (40,2).
De 325 de ori mai puţin ca Messi
Discrepanţa faţă de fotbalul feminin e uriaşă. Cea mai bună jucătoare din lume primeşte într-un an aproape câţi bani face Messi într-o zi! Ada Heberberg are doar 400.000 de euro contract, de 325 de ori mai puţin ca argentinianul, iar colegele sale de la Lyon, Amandine Henry şi Wendie Renard, câştigă sub 30.000 pe lună!
Thierry Henry peste Pep Guardiola!
La antrenori, locul 1 e deţinut, după prelungirea acordului cu Atlético, de Diego Simeone, cu 41 de milioane. „Cholo” încasează aproape dublu cât Ernesto Valverde la Barcelona (23 de milioane). Dar surpriza vine de la Thierry Henry, dat afară după doar trei luni de Monaco. Predecesorul lui Jardim a avut 25,5 milioane, peste salariul lui Guardiola la City (24 de milioane), şi prinde podiumul în spatele lui Mourinho, demis de Manchester United.
31.000.000 € a fost salariul brut anual al lui Mourinho la Man. United. Solskjaer nu ia nici jumătate
340.000 € de euro câştigă anual Marta (Orlando Pride). Brazilianca a fost de cinci ori la rând (2006-2010) cea mai bună fotbalistă din lume
{{text}}