Genoa, formația românului Ionuț Radu, n-a putut repeta cu Inter performanța din meciul cu Juventus, când a produs prima înfrângere a campioanei Italiei.
Azi a cedat categoric pe teren propriu, scor 0-4 (Gagliardini 15, 81, Icardi 40, Perisici 54), într-un meci în care nimic n-a mers pentru Genoa.
Cu Icardi titular, Inter s-a distrat cu echipa lui Ionuț Radu. Gagliardini a înscris primul, în minutul 15, iar în minutul 39 totul s-a rupt la Genoa. Romero a fost eliminat, iar Icardi, argentinianul care a creat atâtea probleme în vestiarul echipei lui Spalletti, a transformat în siguranță.
Era 2-0 și se juca 11 la 10. Nici în a doua repriză lucrurile nu aveau cum să funcționeze pentru Genoa, care a mai primit două goluri. Perisici (54) și același Gagliardini (81) au înscris și au adus cele 3 puncte pentru Inter, care adună astfel 56 de puncte, distanțându-se de rivala AC Milan.
Genoa are 33 de puncte, e pe 12, dar nu e scăpată de grijile retrogradării. Are 6 puncte avans, însă situația se schimbă de la o etapă la alta destul de mult.
Vezi aici clasamentul actualizat din Serie A!
Genoa - Inter Milano 0-4 (Gagliardini 15, 81, Icardi 40, Perisici 54)Eliminare: Romero 39
Echipele de start:
Genoa: Radu - Pereira, Romero, Zukanovici, Pezzella - Lerager, Radovanovici, Rolon, Sturaro - Sanabria, Kouame
Antrenor: Cesare Prandelli
Inter: Handanovici - D'Ambrosio, Miranda, Skriniar, Asamoah - Gagliardini, Brozovici - Politano, Nainggolan, Perisici - Icardi
Antrenor: Luciano Spalletti
Vezi aici clasamentul actualizat din Serie A!
{{text}}