Florin Prunea a vorbit despre posibila revenire la Dinamo. Fostul portar recunoaște că și-ar dori asta și chiar crede că la clubul său de suflet e nevoie de un om care să fie aproape de jucători și antrenori.
"Mircea Rednic este unul dintre cei mai buni antrenori din țară, e o plăcere să stai de vorbă cu un om care respiră fotbal, cum este el. Nu gândim diferit, sunt multe lucruri pe care le avem în comun.
Ar fi o onoare pentru mine să lucrăm împreună. Am fost la Petrolul - Universitatea Cluj, am stat cu Neluțu (n.r. Sabău) și Rednic, am discutat vrute și nevrute.
Odată și-odată mă voi întoarce la Dinamo, e chemarea pământului. Nu te poți autopropune. Bogdan Bălănescu e dinamovist, este o persoană care stăpânește foarte bine partea de documente, contracte, relația cu LPF și FRF, e bun pe anumite lucruri, dar pe partea sportivă ar fi nevoie de cineva care să fie și aproape de jucători și antrenori", zis Prunea la TV Digi Sport.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV Lovitură: Prunea la Dinamo! Rednic și-a dat acordul! „Gândim amândoi la fel”
{{text}}