Sporturi   •   Tenis   •   WTA

New York Times a descoperit marea problemă a Simonei Halep: „Fără Darren Cahill n-a mai fost agresivă”

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 04 aprilie 2019

Jurnaliștii americani de la New York Times au făcut o analiză a evoluțiilor Simonei Halep (27 de ani/2 WTA) din ultima perioadă, când nu l-a mai avut antrenor pe Darren Cahill.

Chiar dacă e specialistă pe zgură, americanii spun că așteptările de la Halep n-ar trebui să fie prea mari. În plus, aceeași publicație a remarcat că cele mai importante turnee din acest an au fost câștigate de jucătoarele sub 23 de ani.

„Deși s-a apropiat de primul loc WTA, Halep nu a dominat în ultima perioadă meciurile jucate. Într-adevăr, a câștigat anul trecut Roland Garros, primul său Grand Slam. Dar nu a mai triumfat în alt turneu pe zgură din mai 2017, de la Madrid. În plus, nu a mai câștigat un turneu pe oricare suprafață de la Rogers Cup, din august 2018.

Fără Darren Cahill, Halep nu a mai părut jucătoarea cu aceeași agresivitate decisivă și selectivă, chiar dacă parcursul său până în semifinalele de la Miami a fost încurajator”, scrie New York Times.


Următorul turneu la care va participa Simona Halep este Fed Cup, în semifinale, unde va întâlni Franța în perioada 20-21 aprilie. După aceea, Simona va merge la Stuttgart, unde va juca în perioada 22-28 aprilie.

Citește și:

Familia Simonei Halep, implicată într-un scandal imobiliar monstru în Constanța

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.