Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA - CFR CLUJ

CSU CRAIOVA - CFR CLUJ // EXCLUSIV Gică Popescu analizează derby-ul etapei: „E ultima lor șansă la titlu” 

În februarie, Craiova a învins pe CFR cu 2-0, în etapa a 23-a a sezonului regulat FOTO sportpictures.eu

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 07 aprilie 2019

CSU CRAIOVA - CFR CLUJ // Gică Popescu spune ce trebuie să facă oltenii ca să mai spere la câștigarea campionatului.

  • Meciul e azi de la 20:30, pe TV Telekom Sport, TV Digi Sport, Look Sport și liveTEXT pe GSP.ro

Oltenii își joacă diseară o șansă uriașă pentru a rămâne în cursa pentru titlu. Bănia a fost zguduită din temelii în ultimele 7 zile de eșecurile cu FCSB (2-3), în campionat, și cu Viitorul (1-2), în Cupa României, care au agitat spiritele la Craiova. Fanii i-au apostrofat pe jucători și i-au cerut demisia lui Devis Mangia. Diseară, mii de suporteri vor veni să sprijine echipa alb-albastră. Dar vor pune și presiune pe Bancu & Co. și pe antrenor.

„Aici, acum, se dă lupta!”


Gică Popescu, fost căpitan al Universității Craiova, simbol al acestei formații, deși "Baciul" a fost și el înjurat joi seară, a făcut avancronica acestei confruntări care poate cântări enorm în lupta pentru titlu. Nu doar pentru juveți, ci și pentru CFR și FCSB.

„Este un meci extrem de important. Dacă înving cei de la CFR, atunci Craiova își poate lua adio de la titlu. Chiar și cu o remiză, craiovenii păstrează șanse minime. În schimb, dacă bate Știința, atunci se relansează bine de tot duelul pentru campionat. În acest moment, nu există o favorită clară, evidentă, la titlu. Steaua a arătat bine în ultima vreme, e în revenire, în creștere, dar nu impresionează. CFR a jucat slab în Cupă, însă eșecul ăla e irelevant pentru campionat. Aici se dă lupta. Duminică, la Craiova!”, a comentat Popescu pentru Gazeta Sporturilor.

Concluzia

Fostul lider al Universității a adăugat: „Eu cred că și în acest moment în care noi vorbim Craiova mai poate spera la titlu. Este la 7 puncte de locul 1, poate veni la 4. Și jocul rezultatelor, și returul sunt imprevizibile. Totuși, dacă oltenii nu înving duminică, e clar, lupta va continua doar între CFR și Steaua. Eu mi-aș dori să rămână un duel pasionant, cu cât mai multe echipe implicate în luptă, ca să crească spectacolul”.


„Nu există vreo echipă pe care s-o votezi la campionat, cu ochii închiși. Fiecare a avut oscilații și totul a depins de forma de moment a uneia dintre formații”

Gică Popescu

„Astra și Viitorul par favorite pentru returul semifinalelor, dar doar par. Cupa rămâne surprinzătoare, iar CFR Cluj și Craiova vor juca până la ultimul cartuș în al doilea meci. Echipele care au pierdut acum sunt imprevizibile”

Gică Popescu

22de goluri a marcat Gică Popescu în 103 meciuri în tricoul Științei în  perioada 1985-1990

115selecții a strâns „Baciul” la echipa națională între 1988 și 2003, marcând 16 goluri

6titluri de fotbalistul român al anului a câștigat fostul fundaș: 1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.