Steaua a câștigat titlul în sezonul 1996-1997, deși era, ca FCSB acum, pe locul 2 cu 7 etape înainte de final. Avea însă o trupă formidabilă, cu Stelea, Lăcătuș, Rotariu și Sabin Ilie printre titulari.
Ce șanse mai are FCSB la titlu? Casele de pariuri o indică pe CFR drept mare favorită.
E pe primul loc, are avans de 5 puncte și ar fi avantajată și în cazul în care cele două formații ar termina la egalitate de puncte. În plus, nu mai sunt foarte multe etape rămase de jucat. Doar 7 runde.
Există totuși, în istoria recentă, cea de după Revoluția din 1989, un campionat în care Steaua s-a aflat pe locul 2 cu 7 etape înainte de finiș și a reușit să răstoarne situația și să ia titlul. Sezonul respectiv e cel din 1996-1997. Roș-albaștrii au dus o bătălie fantastică pentru campionat cu FC Național.
Trupa bancară era pe primul loc după etapa a 27-a. Avea un singur punct peste Steaua, însă urma un final incendiar, în care era programat inclusiv meciul direct, pe Ghencea.
La o lună după ce câștiga campionatul cu Steaua, dar și titlul de golgeter al Ligii 1, Sabin Ilie era vândut, în iulie '97, la Fenerbahce pentru un milion de dolari
Clasament 1996-1997, cu 7 etape înainte de final
- FC Național 56
- Steaua 55
- Dinamo 50
Steaua a avut un parcurs bun și, deși a pierdut deplasarea de la Craiova, până la disputa directă a trecut pe primul loc. Steaua - FC Național s-a jucat pe Ghencea, la începutul lui iunie 1997, și a avut practic titlul pe masă. Steliștii aveau un singur punct avans. În fața a 25.000 de spectatori, Steaua a făcut un meci fantastic și a câștigat cu FC Național, scor 3-1, goluri Sabin Ilie (2) și Dennis Șerban, respectiv Pigulea. A antamat titlul cu o etapă înainte de final și era al 5-lea campionat cucerit consecutiv.
Clasament final 1996-1997
- Steaua 73
- FC Național 68
- Dinamo 59
La acel moment, Steaua avea o echipă plină de stele. Printre ele: Stelea, Lăcătuș, Rotariu, Laurențiu Roșu, Sabin Ilie. De altfel, în prima parte a acelui sezon, echipa se calificase în grupele Champions League, după ce a eliminat-o pe FC Bruges, 2-2 și 3-0, iar într-o grupă cu Borussia Dortmund, Atletico Madrid și Widzew Lodz a făcut 4 puncte.
De altfel, după ce i-a luat titlul, Steaua a bătut-o pe FC Național, în decurs de câteva zile, și în finala Cupei României. A fost 4-2, cu o triplă a lui Sabin Ilie și încă o reușită a lui Ciocoiu. A fost penultimul event bifat de roș-albaștri, ultimul fiind în 2014-2015!
26de goluri a marcat Steaua în ultimele 7 etape ale sezonului '96-'97, adică o medie de peste 3,7 goluri pe meci
31de goluri a marcat Sabin Ilie în acel campionat, reușind să câștige titlul de golgeter
Steaua 1997
Stelea - Reghecampf, Ad. Matei, Răchită, Miu - Militaru, D. Șerban, Rotariu, L. Roșu - Lăcătuș, S. Ilie
Antrenor: Dumitru Dumitriu
FC Național 1997
R. Lucescu - T. Petre, Ciobotariu, Necula, Sburlea, P. Marin - Liță, Potocianu, Vasc - Dună, R. Niculescu
Antrenor: Florin Halagian
Putem avea și acum finală
Și în sezonul în curs, ca și în 1996-1997, Liga 1 ar putea avea un meci direct între principalele rivale, care să se joace cu titlul pe masă. În ultima etapă a play-off-ului e programată confruntarea FCSB - CFR. Pentru ca respectivul joc să aibă miză e nevoie ca trupa antrenată de Dan Petrescu să nu dețină un avans mai mare de 3 puncte, dar nici FSCB să nu fie cu 3 puncte peste rivala din Cluj.
{{text}}