Nicolae Forminte, antrenorul lotului olimpic feminin, a vorbit despre modul în care abordează Campionatele Europene, care încep miercuri, despre problemele medicale, dar și despre evoluția celor pe care le antrenează.
Gimnastica feminină are în față un an extrem de greu, în toamnă, la Stuttgart, se împart ultimele bilete de Tokyo pentru echipe. Cu o tradiție imensă în spate, România a ratat prezența la JO 2016 și ar fi un vis urât să o facă și în 2020.
Până atunci, în această săptămână, la Szczecin, gimnastele tricolore se testează la Campionatele Europene individuale. Denisa Golgotă, Carmen Ghiciuc și Nica Ivănuș vor concura pentru România.
- Domnule Nicolae Forminte, care este starea fetelor înainte de startul Campionatelor Europene?
- Avem trei gimnaste, toate au avut dureri, după ce au reînceput pregătirea. Denisa Golgotă a avut unele probleme din cauza creșterii și acesta a fost motivul pentru care nu am dus-o la etape de Cupă Mondială și merge direct la CE. Un alt motiv pe care l-am mai enunțat și în trecut este că gimnastele române nu pot să aibă competiții de pregătire pentru că de la ele se așteaptă mereu să câștige, să vină cu aur. Dacă nu se întâmplă acest lucru, nu fac decât să le scadă moralul și pe mine mă interesează să fie optimiste și să ajungă să creadă că obținerea calificării la JO este posibilă, fără niște forțări speciale, ci în mod natural ca urmare a pregătirii pe care o desfășoară în sală.
- Și celelalte?
- Nica Ivănuș are o durere la gambă, căreia nu-i dă nimeni de cap. Singurele recomandări pe care le avem sunt repausul, iar acesta nu poate să pregătească un Campionat European. Ghiciuc are probleme cu spatele, dar acolo lucrurile sunt clare, ea având din naștere "un spate drept". Există perioade de urcușuri și coborâșuri în funcție de această problemă.
Obiectiv: una-două medalii
- Ce vă propuneți pentru această ediție individuală?
- Să sperăm că fetele vor aborda cu încredere această competiție, unele dintre ele vor încerca lucruri noi pe care le avem în lucru și să sperăm că le vom putea pune în practică și în final să ne îndeplinim obiectivul propus: 1-2 medalii și 1-2 finale. Este foarte greu pentru că atunci când stabilești un plan de pregătire nu ai de unde să știi ce dureri vor apărea. Pe lângă îndeplinirea obiectivelor, îmi doresc să se întoarcă toate sănătoase ca să putem continua pregătirea în vederea Campionatelor Mondiale.
- A trecut aproape un an de când Denisa Golgotă a cucerit primele medalii la senioare. Cum a evoluat ea în această perioadă?
- Și-a îngreunat exercițiile la toate aparatele, numai că acele elemente, care nu sunt simple, sunt și spectaculoase. Ele pot genera performanță în poziție de maximă siguranță, doar în momentul în care ai continuitate în pregătire, însă durerile cauzate de suprasolicitare și de creștere au împiedicat-o să o aibă. La paralele are un exercițiu mai bun ca la CM 2018. Încercăm o a doua săritură, mai bună ca la CM, o avem pe a treia în lucru, care are dificultate din șase, o pregătim pentru Mondiale. E nevoie de timp și sănătate. La sol iar și-a crescut dificultatea, sperăm să o poată prezenta în concurs, urmează ca ulterior să mai introducem o legare, care să mai ridice nota cu două zecimi.
- Și restul fetelor?
- Ghiciuc și-a îmbunătățit exercițiul la paralele, Ivănuș are un exercițiu competitiv la bârnă și un sol la fel de bun, dar o ține pe loc acea problemă de sănătate, la trenul inferior lucrează la 50 la sută pentru că durerea de la gambă nu-i dă pace. Per total, toate fetele au exerciții mai dificile decât anul trecut, deci toate au progresat. Ele înțeleg că trebuie să ajungă la un nivel înalt de pregătire pentru a obține calificarea la JO.
„În acest an, obiectivul principal pentru noi este competiția de la Stuttgart. Acest European este doar o formă de verificare a unor elemente pe care intenţionăm să le prezentăm la Mondiale”
Nicolae Forminte
2 medaliia cucerit gimnastica feminină la Campionatele Europene din 2018, ambele obținute de Denisa Golgotă, un argint la sol și un bronz la sărituri
Depinde de ea
În vederea Campionatelor Mondiale, 4-13 octombrie, echipei de la Deva i s-ar putea alătura Larisa Iordache, cea care a reînceput pregătirile la București alături de Mariana Bitang și Octavian Belu.
„Eu despre Larisa Iordache nu pot să vorbesc, nu cunosc nimic despre situația ei, dar dacă este gata, bineînțeles! De ce nu? Depinde de ea dacă va merge la Stuttgart”, a spus Forminte. Nu este prima oară când antrenorul nu are toate gimnastele sub îndrumarea sa.
„Eu sunt tot timpul în situații de genul acesta, eu tot timpul sunt chemat să preiau echipa când este la pământ și să fac peste noapte minuni, să o reconstruiesc. Câteodată reușești, câteodată nu, totul e în funcție de ce ai la îndemână”.
Absențe care se simt
La Campionatele Europene din Polonia, fiecare țară poate avea maximum patru gimnaste, iar România merge cu trei.
„Îmi pare rău că nu am putut să o luăm și pe Maria Holbură, dar în momentul în care a trebuit să facem înscrierile, starea ei de sănătate nu dădea nicio siguranță că va fi capabilă să evolueze la un nivel care să nu-i pericliteze participarea de la Mondiale”, a explicat Forminte. O altă gimnastă care putea prinde această ediție a CE este Ioana Crișan, care a suferit, luna trecută, o intervenție chirurgicală la glezna dreaptă.
„Se va simți lipsa ei, dar sperăm că va avea parte de o recuperare optimă, să poată deveni o opțiune pentru CM. COSR și federația au făcut toate eforturile și toate demersurile pentru a o trimite la Viena și sperăm că problema s-a rezolvat. Nu a fost ceva grav, dar avea dureri care nu-i permiteau să lucreze”, a completat tehnicianul.
{{text}}