Marius Vizer, șeful Federației Internaționale de Judo, a anunțat azi că renunță la postul de președinte de onoare la FRJ din cauza „managementului eronat și viciat” al forului condus acum de Cozmin Gușă.
Scandalurile care zguduie lumea judoului românesc produc încă un efect la nivel de vârf. Șeful federației internaționale, Marius Vizer, și-a dat demisia din structurile FRJ, unde gira conducerea de la București prin postura sa de președinte de onoare.
„Datorită seriilor de evenimente legate de managementul eronat sau viciat al Federației Române de Judo din ultimii ani, precum și ale animozităților actuale care duc la scindarea acesteia, cu mare regret îmi anunț demisia din funcția de președinte de onoare al FRJ”, a scris Vizer într-o scrisoare adresată forului de la București.
Referirea e, în special, la dezvăluirile GSP despre bătăile aplicate la lotul olimpic de antrenorul Florin Bercean și la raportul ANAF, care a constatat o "gaură" de 550.000 de euro la FRJ în perioada 2011-2015, acoperită însă de administrația de acum, în frunte cu Cozmin Gușă.
Foto: Romania Liberă
CITEȘTE TOATE MĂRTURIILE DE LA LOTUL DE JUDO:
AUDIO // Un nou dosar sensibil la judo » Flagrant pentru mită pe tatami: „Mi-a zis că-mi aprobă transferul dacă-i dau 2.000 de lei”
EXCLUSIV Un alt episod sinistru povestit de un antrenor român: "Bercean și-a ieșit din minți! El și Andreica trebuie să fie anchetați penal”
GALERIE FOTO Cui îi pasă de victime? Distracție între acuzatul Florin Bercean și judecătorul Boroi la turneul Champions League la judo
Prima reacție oficială a Ministerului în cazul abuzurilor din judo: "Acuzațiile sunt prea grave pentru a fi ignorate"
VIDEO Incredibil! Cozmin Gușă și președintele forului european de judo ridiculizează mărturiile victimelor: ”Spirit de turmă”
EXCLUSIV A șasea victimă povestește coșmarul trăit la lotul olimpic de judo: ”Îmi striga în sală: «În ce gaură mai ești tu virgină?»”
EXCLUSIV GSP "Am vrut să mă sinucid" » A 5-a victimă din infernul lotului olimpic, dezvăluiri șocante
EXCLUSIV Tatăl unei fete abuzate la lotul național de judo rupe tăcerea: "Nu-mi mai recunoșteam fata, îmbătrânise cu 5 ani în două săptămâni" » Detalii tulburătoare despre tratamentul la care fiica sa a fost supusă
FOTO + VIDEO Noi dezvăluiri TULBURĂTOARE despre agresiunile de la lotul olimpic de judo: "M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc. Arătam ca o zebră"
Teroare în judo » O altă sportivă povestește traumele la care a fost supusă de Florin Bercean la lotul de judo: ”M-a lovit, cu ură, în cap cu capătul cauciucat al unei sfori”
EXCLUSIV GSP // VIDEO Mărturie ZGUDUITOARE a unei foste sportive de 18 ani de la lotul olimpic: ”M-au bătut în cap, mi-au rupt piciorul, m-au umilit. M-au distrus!”
EXCLUSIV A 8-a victimă a lui Bercean face mărturii cutremurătoare despre teroarea de la lotul de judo: "M-a izbit violent de scară! M-a înjurat și jignit. Nimic nu rămâne neplătit în viață"
EXCLUSIV GSP / A 9-a victimă: Episod halucinant: "I-am zis: "«Prietene, ești călău? Bătăuș? Ce faci?» Ținea pumnii strânși, gata să dea" » Ce a urmatPrima reacție a Simonei Halep după trofeul câștigat la Roland Garros: "În ultimul game am simțit că nu mai pot respira"
EXCLUSIV GSP // Peste filmele HORROR: ”M-a obligat să mânânc țigări și mă izbea de parchet!” » Csaba Santha, a 10-a victimă a lui Florin Bercean, despre cum antrenorul era violent și acum 30 de ani!
- Cunoști cazuri de abuz în sportul românesc juvenil? Scrie-ne povestea ta într-un mesaj pe www.NuAbuz.ro. Noi o vom verifica și o vom publica, păstrând confidențialitatea surselor!
{{text}}