Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Gigi Becali și-a sunat fina pentru a rezolva problema Arenei Naționale » Promisiunea Gabrielei Firea: „A dat ordin!”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 11 aprilie 2019

Gigi Becali a dezvăluit o discuție avută cu fina sa, Gabriela Firea, despre situația Arenei Naționale. Patronul FCSB susține că în urma convorbirii telefonice, primarul general al Capitalei a decis ca meciurile de fotbal să aibă prioritate în fața concertelor de pe cel mai mare stadion din România.

„Am vorbit cu fina, cu doamna Firea, şi nu ştia de acele concerte. Oamenii vor sport, fotbal, nu concerte! A dat ordin ca de acum înainte orice meci să aibă prioritate în faţa concertelor.

S-a greşit, dar o să se repare. Ideea este că de acum înainte nu va mai exista ca o echipă să nu poată disputa vreun meci pe Arena Naţională din cauza vreunui concert!”, a declarat Becali, la TV Digi Sport.

Roș-albaștrii iau în calcul varianta noului stadion de la Târgu Jiu, lucru confirmat de Mihai Stoica: „Am înţeles că stadionul este superb. Chiar i-am spus lui Vali (n.r. - Valeriu Argăseală, preşedintele executiv) să ne suim în maşină şi să dăm o fugă până acolo. Poate cei care se ocupă de construcţie vor grăbi puţin lucrările, astfel ca noi să putem inaugura arena la vară când vom juca primul meci european. Vom vedea ce va fi până la urmă. Dar, ideea este că vom propune celor de la UEFA două variante. Şi la Cluj există o posibilitate, dar pe Cluj Arena”.


FCSB nu va putea juca pe Arena Națională în prima parte a sezonului următor, dar nici în play-off. Ambele subiecte au fost oferite în exclusivitate de Gazeta Sporturilor. 

EXCLUSIV FCSB se mută din nou din București! Gigi Becali alege stadionul unei mari rivale și poate ieși cu scântei!

EXCLUSIV FCSB va juca în exil tot play-off-ul viitor » Ce variante au roș-albaștrii

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.