Datoria pe care CSU Craiova a raportat-o la 31 decembrie 2018, de aproape 14 milioane de euro, e în proporție de 90% către propriul patron, Mihai Rotaru, și asociații acestuia.
Metoda prin care Gigi Becali a creditat clubul FCSB și ulterior și-a recuperat banii fiindcă toate sumele figurau în actele contabile ale clubului ca datorie la propriul patron a inspirat și alți patroni din Liga 1.
Mihai Rotaru și asociații săi, care controlează Craiova, apar în balanța financiară depusă de club la finalul anului trecut ca fiind creditorii principali ai societății.
La rubrica "datorii pe termen lung", clubul figurează cu o sumă mare, în jur de 12,2 milioane de euro. Iar explicația detaliată e "datorii către societăți din cadrul grupului și alte părți legate".
E o metodă care a funcționat din plin la FCSB, din perspectiva patronului. Și-a recuperat toți banii fără a fi nevoit să achite, atunci când a retras sumele cu care a creditat, un eventual impozit, așa cum s-ar impune în cazul dividendelor.
Cele 12,2 milioane de euro eu fost creditate de Mihai Rotaru și celelalte firme controlate de el în primii 3-4 ani, dar de vreo doi ani n-a mai fost nevoit să scoată bani din buzunar, dovadă că datoria Craiovei către propriii patroni, la finalul anului trecut, e fix aceeași ca și cea de la 31 decembrie 2017!
Și Becali a creditat și apoi a recuperat tot
În primii 6-7 ani, Gigi Becali a scos bani din buzunar, însă toți au fost trecuți în acte și apăreau în fiecare raport contabil ca datorie a clubului. S-au strâns la un moment dat în jur de 19-20 de milioane de euro, însă după ce a izbucnit criza financiară și când Becali a avut probleme cu justiția a început să retragă banii, iar în decurs de 3 ani consecutivi și-a recuperat întregul credit.
Cât a scos Gigi becali din club între 2011 și 2013
Anul / Suma retrasă (euro)
2013 10.500.000
2012 3.000.000
2011 5.500.000
TOTAL 19.000.000
{{text}}