Catedrala catolică Notre-Dame din Paris a fost grav afectată de un incendiu devastator, dar cele două turnuri emblematice și structura edificiului au fost salvate. Sportivii francezi, și nu numai ei, au suferit, transmițând mesaje emoționante pe rețelele de socializare. Dar oamenii din sport au trecut și la fapte.
Imagini tulburătoare, răvășitoare. Catedrala Notre-Dame arzând ca o torță luni noapte la Paris. Emblematicul monument din inima capitalei Franței, ce durează de 850 de ani, a fost desfigurat de un incendiu devastator, declanșat se pare de lucrările de restaurare.
Turla lungă, centrală, care se ridica la 96 de metri, s-a prăbușit sub flăcări, odată cu o parte din acoperiș.
În Săptămâna Mare catolică, oamenii îngenuncheaseră în jurul edificiului și se rugau. Se rugau ca pompierii, cei 400 de pompieri mobilizați, să stingă focul. Să salveze capodopera gotică. La 4 dimineața, după nouă ore de luptă, flăcările dispăruseră. Notre-Dame era în picioare. Cu faimoasele sale turnuri gemene rezistând eroic.
Contador, cu tricoul galben
L'Équipe nu a uitat că, în fiecare an, alergătorii admiră Notre-Dame în Maratonul Parisului. Și-a amintit că, în 2009, ultima etapă a Turului Franței a trecut pe lângă catedrală, cu Alberto Contador purtând tricoul galben. Și, cu mult timp în urmă, între 1905 și 1945, L'Auto, deschizătorul de drumuri pentru L'Équipe, organiza cursa de canotaj sub umbra faimosului edificiu medieval.
„900 de ani de istorie pleacă în fum"
Sportivii, mai ales cei francezi, dar nu numai ei, au suferit, transmițând mesaje emoționante pe rețelele de socializare.
"Inima mea arde", a scris Evan Fournier, baschetbalistul de la Orlando Magic, completată parcă de Sarah Ourahmoune, medaliată olimpică la box: "Istoria noastră arde". În timp ce André-Pierre Gignac, fotbalistul lui Tigres, privea cu durere de la distanță cum "900 de ani de istorie pleacă în fum".
"Tristesse"
Kylian Mbappé, campionul mondial al lui PSG, plângea și se ruga. Handbalista Allison Pineau (ex-Oltchim și Baia Mare), campioana Europei și a lumii, era "șocată". Un alt fotbalist, Bafétimbi Gomis, avea "inima strânsă".
Iar Didier Drogba era "atât de trist", la fel ca Franck Ribery și Roxana Mărăcineanu, fosta înotătoare născută în România și devenită acum ministrul francez al Sportului:
"Tristesse". Rugbystul italian Sergio Parisse nu putea crede ce se întâmplă: "Non è possibile".
Patronul lui Rennes oferă 100 de milioane!
Luni noapte, președintele francez Emmanuel Macron anunța: "Ce era mai rău a fost evitat. Vom restaura această catedrală. Istoria noastră". A dezvăluit că va organiza o colectă națională.
Miliardarul François-Henri Pinault, proprietarul clubului Rennes, a fost primul care a sărit în ajutor. Donează 100 de milioane de euro pentru refacerea monumentului.
Notre-Dame este acolo, pe Île de la Cité. Grav afectată, cu pagube colosale, dar înfruntând dezastrul.
13.000.000 de turiștivizitează anual catedrala Notre-Dame, cea mai mare atracție turistică europeană
"Notre-Dame este istoria noastră. Epicentrul vieților noastre. Catedrala aparține tuturor francezilor și o vom reclădi"
Emmanuel Macron, președintele Franței"Sunt atât de trist să văd Notre-Dame în flăcări. Sufăr, alături de parizieni, de francezi, de lumea întreagă"
Tony Estanguet, multiplu campion olimpic francez la canoe slalom"Creștini sau nu, credincioși sau nu, aceasta este moștenirea noastră, a tuturor. Și privim cum dispare, fără a avea nicio putere"
Cyril Dumoulin, handbalist francez, campion european și mondial
- CONTEXT: Un incendiu de proporții a izbucnit luni seara la celebra catedrală Notre-Dame, în Paris, în jurul orei 19:00, iar distrugerile au fost devastatoare. Nu se știu cauzele incendiului, dar se bănuiește că focul ar fi pornit de la lucrările de renovare.
- Autoritățile franceze spun că nu cred că a fost o mână criminală. Turla lungă, gotică, a căzut sub flăcări la o oră după izbucnirea incendiului. Acoperișul Catedralei s-a prăbușit și el, având structura din lemn
{{text}}