Liga Campionilor

BARCELONA - MANCHESTER UNITED 3-0 // Ole Gunnar Solskjær se înclină în fața lui Messi: „Cel mai bun!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 17 aprilie 2019

Ole Gunnar Solskjær, antrenorul celor de la Manchester United, a comentat eșecul echipei sale de pe Camp Nou, cu Barcelona, scor 0-3. Recunoaște superioritatea catalanilor și valoarea lui Lionel Messi. 

„Am avut câteva șanse bune de a marca în primele 15 minute, dar Messi a înscris acel gol. Ce pot să zic, e un jucător de mare clasă, a făcut diferență. El și Cristiano Ronaldo sunt cei mai buni jucători din ultimul deceniu, iar în seara asta s-a văzut calitatea.

Barcelona este la un nivel incredibil azi. Știm că și noi putem ajunge acolo, dar trebuie să muncim mai mult pentru asta. Trebuie să readuce tradiția la Manchester United. Știm că au fost peste noi și azi, și pe Old Trafford.

Vrem să avem din nou astfel de meciuri anul viitor. Nu mai are rost să ne gândim ce-ar fi fost dacă ne-am fi calificat. Ar fi fost altfel dacă am fi înscris noi primii, dar acum trebuie să ne gândim la ce avem de făcut în campionat”, a zis Ole Gunnar Solskjær.

VEZI ȘI:

VIDEO + FOTO Messi-Mania » Barcelona e în semifinale după 4 ani! A demolat-o pe United, 4-0 la general

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.