Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Renunță Simona Halep la colaborarea cu Daniel Dobre? Dezvăluire surprinzătoare a Alexandrei Dulgheru

Simona Halep // FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 17 aprilie 2019

Alexandra Dulgheru, 29 de ani, 168 WTA, fostă membră în echipa de Fed Cup a României, a oferit în această dimineață o informație suprinzătoare despre Simona Halep, 27 de ani, 2 WTA, dezvăluind că fostul lider mondial ar putea încheia colaborarea cu antrenorul Daniel Dobre, cel care i-a fost în trecut antrenor Alexandrei Dulgheru. 

„Simona e destul de independentă pe teren, nu cere mult ajutor, dar învață câte ceva de la fiecare antrenor cu care a fost. Este o fire mai independentă și nu oricine poate lucra cu ea, nu acceptă pe oricine, nu poate să aibă respect pentru oricine, adică trebuie să-i câștigi respectul cumva.

Trebuie ceva care să o impresioneze și automat oferă mai mult respect și ea. E o soluție domnul Dobre, e un om foarte bun, ca om și foarte bun profesionist, dar nu știu, cred că e o soluție temporară.

Domnul Dobre mai are lucruri pe acasă, nu poate să facă deplasări prea mult, cred că o să o ajute în perioada asta pe zgură și între timp ea caută pe cineva care să lucreze non stop cu ea”,  a spus Alexandra Dulgheru, la TV Digi Sport. 


VIDEO Darren Cahill, în continuare „vrăjit” de un episod cu Simona Halep: „O amintire pe care o voi purta pentru totdeauna”

CINE E DANIEL DOBRE

„Brică”, așa cum este poreclit Daniel Dobre în lumea tenisului, și-a întrerupt brusc cariera de jucător de tenis. Pe 29 septembrie 1989, Dobre atingea cel mai bun loc din carieră, 832 ATP la simplu. 

În 2014, la Turneul Campioanelor, Daniel Dobre i-a fost sfătuitor Simonei, iar între cei doi s-a legat o relație de respect. El este singurul antrenor român căruia Halep îi solicită sfaturi tehnice, colaborarea dintre cei doi fiind oficializată odată cu turneul de la Miami din acest an, unde Halep s-a oprit în semifinale. 


Vezi și: SIMONA HALEP // Antrenorul Daniel Dobre reacționează după momentul tensionat cu Simona: „Nu m-a chemat acolo să fiu slugă”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.