Barcelona este aproape de a rezolva încă un transfer de marcă. Este vorba despre Matthijs de Ligt (fundaș central - 19 ani), unul dintre cei mai râvniți jucători ai Europei, anunță ESPN.
Chiar dacă pe urmele sale mai sunt Juventus și Bayern Munchen, sursele ESPN din Olanda susțin că fotbalistul nu vrea să audă decât de Barcelona.
Agentul lui De Ligt, Mino Raiola, se află în contact continuu cu FC Barcelona, care poate reuși o altă mutare de la Ajax, după cea a lui Frankie De Jong, cumpărat pentru 75 de milioane de euro.
Barcelona ar fi ajuns deja la o înțelegere cu șefii celor de la Ajax și nu avansează discuțiile cu De Ligt pentru ca jucătorul să rămână concentrat la finalul actual de sezon.
Josep Maria Bartomeu, președintele Barcelonei, a anunțat pentru ESPN: „Știu ce se va întâmpla cu De Ligt, dar nu e momentul să vorbim despre asta”. Catalanii ar urma să plătească 80 de milioane pentru jucătorul lui Ajax.
- Olandezii ocupă locul 1 în campionat, la egalitate de puncte cu PSV, și sunt calificați în finala Cupei Olandei și semifinalele Ligii Campionilor.
Vezi și:
Ole Gunnar Solskjær se înclină în fața lui Messi: „Cel mai bun!”
{{text}}