Sporturi   •   Investigatii extrasport   •   GUVERNUL ROMÂNIEI

Guvernul și Primăria Capitalei dau 200.000 de euro pentru Conferința Publicității Mondiale de la București, unde „star speaker” este Aleksei Sorokin, șeful World Cup 2018, omul lui Putin și propagandist al legilor discriminării minorităților sexuale din Rusia!

Articol de Cătălin Tolontan   —  luni, 01 octombrie 2018

Din 25 de speakeri, unul singur e numit ”Star speaker”: Aleksei Sorokin, promotorul discriminării!

  • Libertatea a descoperit că IAA, organizația mondială a publicității, promovează, la propunerea IAA România, pe unul dintre cei mai vocali susținători ai legilor care discriminează minoritățile sexuale din Rusia!
  • În plus, Aleksei Sorokin vine la București cu deplasarea decontată din bani publici românești.
  • Un avocat al legilor anti-gay ale lui Putin a ajuns ”Star Speaker” la conferința uneia dintre cele mai liberale profesii din lume!
  • Pentru Conferința IAA, Gabi Firea dă aproximativ 100.000 de euro prin Administrația Monumentelor.
  • Iar Viorica Dăncilă oferă și ea încă 100.000 de euro, de la Secretariatul General al Guvernului.
  • ”Star Speaker” la IAA Global Conference 2018 de la Teatrul Național, Aleksei Sorokin este cel care a comparat în presa occidentală ”propaganda gay” cu ”propaganda nazistă”.
  • Coca-Cola, Procter&Gamble, Banca Transilvania și alte companii mari, care prin standardele lor interne refuză discriminarea, sunt și ele sponsori ai conferinței, fără să știe pe cine finanțează!
  • Ca absurdul să fie complet, adeptul discriminării Aleksei Sorokin va deschide, la IAA Global Conference, ziua pe care o încheie actrița Robin Wright, din ”House of Cards”, o pasionată activistă pentru drepturile omului!

Fondată în 1938, International Advertising Association (IAA) reprezintă crema publicității mondiale.

Marți, 2 octombrie, și miercuri, 3 octombrie, IAA Global și filiala sa din România organizează, la Teatrul Național București, IAA Global Conference 2018.


76 de țări sunt reprezentate în IAA Global

Ziarul Libertatea a aflat că o parte a finanțării vine de la Primăria Capitalei și de la Guvernul României și că mari companii precum Coca-Cola, Procter, Telekom, Ursus sau Kaufland finanțează aceeași Conferință, unde Star Speaker este Alexei Sorokin, unul dintre cei mai cunoscuți propagandiști ai legilor împotriva minorităților sexuale, legi discriminatorii susținute de președintele Vladimir Putin!

200.000 DE EURO DE LA BUGET PENTRU CONFERINȚA GLOBALĂ A PUBLICITĂȚII

Împreună, Gabriela Firea și Viorica Dăncilă dau peste 200.000 de euro de la buget pentru acest eveniment, conform mărturiilor aflate în posesia ziarului de la surse din municipalitate.


”Da, primăria a finanțat și anul trecut conferința, iar anul acesta s-a adăugat și Guvernul, prin Secretariatul General al Guvernului. E vorba de o sumă de ordinul a sute de mii de euro”, confirmă informațiile Victor Dobre, General Manager IAA România.

El adaugă: ”Dar banii publici reprezintă numai aproximativ 20% din evenimentul care costă, în total, cam 1 milion de euro”.

Tocmai pentru că sunt sume de la contribuabili, inițial, Victor Dobre a spus că va trimite redacției Libertatea suma exactă de la Primărie și de la Guvern, dar apoi a revenit cu mesajele: ”Nu am acces la documente duminică” și ”Trebuie să contactez boardul”.

Surpriza nu se oprește aici.

ROBIN WRIGHT DIN ”HOUSE OF CARDS” VORBEȘTE LA EVENIMENT



Când deschizi siteul conferinței, http://www.creativity4better.com/, apare Robin Wright, dar nu apare, în prima pagină, tocmai numele celui care este Star Speaker

Pe home page-ul Conferinței Globale IAA figurează la ”Key Speakers” actrița Robin Wright și alți 8 invitați, din totalul de 25.

Evenimentul este intitulat, generos, ”Creativity 4 better”. Industria publicității și-a făcut din promovarea toleranței și a valorilor democratice un stindard al reputației sale.

De aceea, Robin Wright, care va închide conferința, este nu doar actrița remarcabilă din ”House of Cards”, în rolul primei doamne a SUA, ci și o bine cunoscută activistă pentru drepturilor omului.

Robin Wright va încununa, așadar, conferința cu un discurs pe care-l va ține marți la ora 16.

25 de invitațivor vorbi în cele două zile, dar numai Sorokin este ”Star speaker”!



Numai că în aceeași zi, marți, ora 9 dimineața, conferința va fi deschisă de un nume pe care organizatorii nu l-au scos în față, deși îl numesc ”Star Speaker”!

De altfel, numele acestui invitat nu apare decât dacă treci de prima pagină a siteului și apeși butonul ”Discover more speakers”.

Abia acum misterul se dezvăluie: Star Speaker-ul se numește Aleksei Sorokin!

 Sorokin apare pe site abia după ce cauți toți speakerii

ÎNAINTE DE ACTIVISTA ROBIN WRIGHT, VORBEȘTE ALEKSEI SOROKIN, SUSȚINĂTORUL LEGILOR PENALE ANTI-GAY DIN RUSIA!

Bărbatul se numește Aleksei Sorokin, este fostul șef al Comitetului local de organizare a Campionatului Mondial de fotbal din Rusia, un apropiat al lui Vladimir Putin și unul dintre cei mai vocali avocați ai legilor rusești care condamnă manifestările minorităților sexuale!

IAA Global și IAA România au reușit o performanță!

  • IAA Global Conference 2018 se închide prin discursul lui Robin Wright, o activistă atașată drepturilor și libertăților omului.
  • Iar aceeași zi de conferință, miercuri 3 octombrie, este deschisă de unul dintre ambasadorii proeminenți ai incriminării minorităților sexuale, Aleksei Sorokin!



CINE ESTE SOROKIN ȘI CINE L-A ADUS ÎN ROMÂNIA PE BANI PUBLICI?

Aleksei Sorokin, 46 de ani, este fost diplomat.

S-a ocupat de organizarea de evenimente sportive în Primăria Moscovei aflată pe atunci sub Yuri Luzhkov, una dintre cele mai corupte administrații, chiar și după standardul Rusiei.

Sorokin vorbește impecabil engleză și franceză, e inteligent și are un amestec de charismă și de stil neo-aparatcik, după modelul de funcționar seducător promovat de Vladimir Putin, pentru a repara imaginea regimului său pe plan global.

Întrebat cine a avut ideea aducerii lui Sorokin în România, lui urmând să i se plătească biletele de avion și cazarea din bani publici, Victor Dobre, șeful IAA România, a răspuns: ”Ideea a venit de la unul dintre colegii de board IAA, un microbist, chiar în timpul Campionatului Mondial. Și sugestia a fost agreată”.

Din informațiile Libertatea, omul din boardul IAA România care l-a propus pe Sorokin este reprezentantul unei importante multinaționale cu producție și distribuție în România.

SOROKIN COMPARĂ ”PROPAGANDA GAY” CU CEA A NAZIȘTILOR!

De la stânga la dreapta: Gianni Infantino, Vladimir Putin și Aleksei Sorokin, în Piața Roșie, pe timpul World Cup 2018. Foto: Gazeta.ru

De la stânga la dreapta: Gianni Infantino, Vladimir Putin și Aleksei Sorokin, în Piața Roșie, pe timpul World Cup 2018. Foto: Gazeta.ru

Numit ca șef al Comitetului de Organizare a World Cup 2018, o competiție fără dubii excelent organizată, Aleksei Sorokin s-a confruntat cu mai multe scandaluri, expuse pe larg de presa internațională:

1. L-a apărat pe Sepp Blatter, președintele exclus al FIFA și investigat pentru abuz în serviciu și corupție în mai multe cazuri, inclusiv în votul în favoarea Rusiei ca țară organizatoare a World Cup 2018. Sorokin l-a numit pe Blatter ”o victimă”. Mai apoi a vorbit de înscenări. Sorokin a devenit el însuși membru al Comitetului Executiv al FIFA, în septembrie 2017.

2. Aleksei Sorokin a negat, deși însăși FIFA a confirmat, exploatarea în Rusia a peste o sută de muncitori nord-coreeni, tratați drept sclavi și folosiți la construirea unora dintre stadioanele World Cup, când Sorokin era șeful organizării.

3. Legile penale anti-gay elaborate de regimul Putin, care amenințau și sportivii cu închisoarea, au stârnit reacții internaționale de indignare, inclusiv dinspre Comitetul Internațional Olimpic. Aleksei Sorokin a avut mai multe apariții publice în care a apărat sistematic poziția șefului său, Vladimir Putin, atrăgându-și critica activiștilor pentru drepturile omului.

Într-un interviu citat de ESPN, Sorokin spune că ”nu sunt legi anti-gay”, ci ”legi împotriva propagandei gay” și că scopul e apărarea copiilor.

Legile Kremlinului incriminează penal și interzic chiar și folosirea steagului în culorile curcubeului, unul dintre simbolurile minorităților sexuale!

Aleksei Sorokin a spus că el nu vrea ”să fie Cupa Mondială platforma propagandei de orice fel, cea nazistă, de pildă”, stârnind stupoarea reporterului, în fața analogiei dintre mișcările gay și cele naziste.

IAA Global își încalcă propriile valori democratice!

Printre sponsorii evenimentului de la București unde va vorbi Aleksei Sorokin se numără BBC, Google, P&G, Banca Transilvania, Kaufland sau Coca-Cola, companii care au în codul lor de responsabilitate socială descurajarea oricăror forme de discriminare!

  • De altfel, Coca-Cola nu s-a sfiit să ofere chiar acum câteva zile un mesaj publicitar ”Noi nu vedem nicio diferență!”, pe fondul referendumului despre familie, care se va derula în week-end-ul ce vine în România.



În plus, însăși International Advertising Association (IAA) are în codul său de valori de pe site: ”Advocacy to protect and advance the freedom of commercial speech and defend the responsible communications industry against unwarranted bans and restrictions”.

Traducerea nu e necesară, e un angajament ferm al IAA împotriva oricărei discriminări și banări nejustificate.

Sau poate că IAA Global consideră că banarea exprimării minorităților, pe care Aleksei Sorokin o susține, este justificată!

DOBRE, GENERAL MANAGER IAA ROMÂNIA: ”NU AM ȘTIUT DE POZIȚIILE PUBLICE ALE DOMNULUI SOROKIN ÎN CHESTIUNEA GAY”

-Domnule Victor Dobre, e adevărat că la Conferința Globală a publicități primiți bani de la Primărie și de la Guvern?

-Da, e vorba, într-adevăr, de sume de ordinul a sute mii de euro. Dar e normal pentru că rolul secundar al unui astfel de eveniment este promovarea Bucureștiului, a orașului și a țării. La fel se întâmpla la marile festivaluri ale publicității, de la Cannes și până în Portugalia sau Germania. Ele sunt realizate în parteneriat cu autoritățile locale.

–Concret, de unde vă vin banii?

–În 2017, primăria ni i-a dat prin Arcub, iar anul acesta prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic. Iar de la Guvern s-a implicat Secretariatul General al Guvernului.

-Ei sunt alocați specific?

-Desigur, pentru anumite linii de cost.

-Pentru plata invitaților?

-Nu, cu excepția lui Robin Wright, care este plătită, toți ceilalți participă pro bono. Dar li se achită biletele de avion și cazarea, normal.

-Îl aveți ”Star Speaker” pe Aleksei Sorokin, fostul șef al World Cup 2018 din Rusia.

-Da, l-a propus un coleg microbist care se uita la meciuri. Vine să vorbească despre marketingul sportiv, despre cum se formează brandurile de oraș, de țară prin aceste evenimente sportive.

-Aleksei Sorokin e unul dintre avocații fervenți ai legilor care incriminează libera exprimare a minorităților sexuale din Rusia.

-(Un moment de tăcere) Nu știam asta. (pauză) Nu am știut acest lucru, nu ni l-a promptat nimeni, sincer mă surprinde informația!

-Industria publicității se exprimă mereu în favoarea nediscriminării. Nu vi se pare o contradicție ca la cel mai important eveniment al publicității mondiale să-l aveți drept ”Star Speaker” pe unul dintre cei care promovează criminalizarea unei conduite sexuale diferite?!

-Dacă e vorba că a apărat niște legi, acelea erau legile.

-De acord, nu e vorba să nu le respecte, dar el le-a promovat, le-a justificat!

-La Conferința Globală IAA, Aleksei Sorokin va vorbi despre marketingul sportiv, despre brandingul de țară. Chestiunea cu legile este colaterală, dar vă rog să adresați întrebări în scris pentru că trebuie să consult și eu boardul IAA.

Libertatea a întrebat IAA România care sunt exact sumele de bani publice și dacă conducerea IAA Global știe cine sunt invitații, de vreme ce ea este principal organizator al conferinței.

IAA a promis un răspuns în cursul zilei de azi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.