Mihai Constantinescu este cel care a ținut la sertar raportul subordonaților săi care descoperiseră că spitalul Bagdasar-Arseni a folosit doar 15% din necesarul de dezinfectanți în sălile de operație!
Într-un comunicat oferit azi publicului, Agenția Națională de Integritate anunță că ”CONSTANTINESCU MIHAI, Șef Serviciu Audit Public în cadrul Ministerului Sănătății, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 06 iunie 2017 – 05 ianuarie 2018, întrucât a deținut simultan funcția de Șef Serviciu Audit Public din Ministerul Sănătății și pe cea de Manager” al unui proiect pe bani europeni.
Numele lui Mihai Constantinescu, șeful controlului din ministerul Sorinei Pintea, a atras atenția odată cu dezvăluirea, de către Libertatea, a situației de la spitalul Bagdasar-Arseni.
Pe 1 august 2018, Libertatea cita dintr-un document oficial de audit, în care inspectorii Ministerului Sănătății descoperiseră grave nereguli la Bagdasar-Arseni.
”Conform documentelor, achiziția de dezinfectante utilizate pentru nebulizatoarele din sălile de operații a fost de 610 litri. Cantitatea necesară de dezinfectant care ar fi trebuit achiziționată ar fi fost de 4.051 litri”, au sesizat auditorii.
Situația e cu atât mai gravă cu cât nebulizatoarele se folosesc pentru sterilizarea aerului în sălile de operație.
Practic, a fost achiziționat doar 15% din necesarul de dezinfectanți necesari aerului din blocurile operatorii.
În Bagdasar-Arseni a murit, ucisă de infecții, fata de 36 de ani, Georgiana Maxim, a cărei familie a dat clinica în judecată.
Iar INML a stabilit că infecțiile nosocomiale au stat la baza morții Georgianei Maxim.
Pe 4 septembrie 2018, Libertatea dezvăluie că, în loc să cerceteze situația de la Bagdasar-Arseni, ministrul Sorina Pintea îi investighează pe investigatori!
”Șeful auditului, Mihai Constantinescu, a ținut la sertar mai multe luni acest raport defavorabil boșilor spitalului. Conflictul șefului controlului cu subordonații este mai vechi, el încercând să acopere ceea ce ei descoperă. Constantinescu e vizat și de o anchetă ANI, din cauza unei evidente incompatibilități”, au mărturisit, pentru ziar, oameni din Ministerul Sănătății.
Decizia de azi a ANI confirmă ce au relatat sursele în privința incompatibilității șefului auditului și nu vine singură.
Oameni din minister susțin, pentru Libertatea, că ”noul raport cerut de Sorina Pintea la Bagdasar-Arseni a ieșit și mai prost ca primul pentru conducera spitalului. În concluzii, inspectorii cer sesizarea Parchetului pentru eventuale fapte penale”.
Până la ora publicării acestui text, nu există nici o reacție de la ministrul Sorina Pintea, după comunicatul ANI.
Conform legii, Mihai Constantinescu nu mai are dreptul să dețină o funcție publică vreme de trei ani din momentul în care ministrul îl va elibera din post.
{{text}}