Florin Prunea și Marius Vecerdea desființează discursul alarmant al lui Răzvan Burleanu referitor la modificările legislative care ar periclita inclusiv organizarea Euro 2020. Ambii susțin că, de fapt, șeful FRF se teme ca fotbalul să nu ajungă în situația ilegală de la tenis, constatată de instanțe
După Adunarea Generală FRF, președintele Răzvan Burleanu a ieșit cu un discurs virulent într-o conferință de presă pe marginea unui proiect de schimbare a Legii sportului.
"MTS propune să poată convoca o adunare generală la federaţiile sportive din România, care să discute alegerea organelor de conducere, aprobarea bugetului, inclusiv a strategiei. Acest lucru reprezintă cea mai mare ingerinţă politică în sportul românesc", a explicat șeful FRF.
Și a interpretat acțiunea, avertizând asupra pericolului ca România să piardă Euro 2020, iar cluburile și naționala să fie excluse din competițiile internaționale din cauza intervențiilor guvernamentale.
Cum sună însă oficial paragraful care a iscat valurile? Iată-l:
"În situații deosebite de încălcare a actelor constitutive, a statutelor, a actelor normative, Ministerul Tineretului și Sportului dispune convocarea Adunării Generale Extraordinare pentru structurile de utilitate publică".
"Minte cum respiră"
Una dintre vocile opoziției, Florin Prunea, pune însă ieșirea lui Burleanu pe seama "unei diversiuni securiste. Știm cu toții că federația funcționează ilegal, acest lucru îl va stabili și o instanță, fiindcă avem pe rol un proces. Nu ar fi nicio ingerință politică, ci la mijloc e doar teama lui Burleanu ca FRF să nu ajungă în situația federației de tenis, unde alegerile și organizarea s-au petrecut fix la fel ca la fotbal".
Și a completat: "Dintotdeauna a existat prevederea că MTS are drept de control asupra respectării regulamentelor și statutelor, motiv pentru care la fiecare Adunare de alegeri e prezent un reprezentant al ministerului. Și ar fi normal ca MTS să-și completeze atribuțiunile cu posibilitatea de a convoca o Adunare Generală Extraordinară dacă se constată abateri legislative. Dar Burleanu minte cum respiră, chiar și atunci cînd aduce în discuție Euro 2020 și echipa națională pentru a face apel și la o latură emoțională".
"A uitat de ingerințele politice de la alegerea sa"
La rândul său, Marius Vecerdea, omul care a răsturnat în instanță alegerile ilegale de la tenis, aflat acum cu un ochi și către situația de la FRF, a postat un mesaj abrupt pe contul său de facebook:
"Burleanu invocă ingerință politică prin faptul că Parlamentul ar adopta o modificare pe Legea sportului, care ar acorda puteri sporite MTS în raport cu federațiile, dar același Burleanu a uitat să invoce ingerința politică crasă în alegerea domniei sale ca președinte prin votul covârșitor al unor cluburi de drept public finanțate aproape în totalitate de Guvern prin ministere și ai căror directori au fost numiți, nu aleși, prin decizii eminamente politice! Este o acțiune cel puțin ciudată, să muști mâna stăpânului".
A nuanțat pentru GSP: "Burleanu omite deliberat o virgulă din paragraf, în sensul că MTS poate interveni dacă nu se respectă o serie de prevederi statutare. Dar ar face-o strict administrativ, pentru a convoca o adunare generală, nu să dicteze votanților pe cine să susțină. Interesul lui e însă să blocheze din fașă o stipulare care ar putea să-l vizeze foarte direct dacă instanțele din România vor ajunge la concluzia probabilă că FRF e exact în situația ilegală de la tenis".
MTS s-a supus: retrage proiectul!
După avertismentul lansat de Burleanu, MTS a acționat imediat: oprește modificarea legislativă! Ieri, ministrul Bogdan Matei a explicat: "Prevederea viza oricum doar federațiile cărora MTS le acorda finanțare, ceea ce nu e cazul FRF.
Pentru a nu isca însă probleme la nivel internațional, Departamentul juridic al MTS a mers deja în Parlament pentru a abroga acest articol. Nu e o înfrângere a MTS, ci e vorba doar despre un dialog constructiv. Vom căuta în continuare forma optimă a articolului".
Întâlnire-flash Burleanu - ministru
În urmă cu circa două săptămâni, Răzvan Burleanu ar fi avut o întâlnire specială cu ministrul Bogdan Matei pe tema problemelor juridice din sportul românesc. Povestește o sursă din MTS:
"Burleanu a venit cu motivarea instanței de la tenis, unde s-a constatat definitiv că șefii FRT au fost aleși ilegal, de mai mulți membri decât cluburile fondatoare. I-a explicat ministrului că fotbalul e în fața aceluiași pericol, cerând sprijin pentru rezolvarea acestor probleme. Nu e întâmplător nici faptul că avocații FRF lucrează și cu federația de tenis pentru a o scoate la liman, astfel încât să evite precedentul periculos pentru fotbal".
{{text}}