Cântăreața Claudia Pavel încearcă să se pună pe picioare după ce a participat la Ferma și a decis să se mute în sala de antrenament.
Claudia și-a făcut debutul muzical la 15 ani, în trupa Candy, iar apoi a decis să continue ca artist solo, unde a lansat numeroase hit-uri în România. A avut multe ocazii să o ia de la zero, dar și-a găsit universul în Noah, fiul ei.
De curând a participat la show-ul Ferma, de pe Pro TV, iar de câteva săptămâni s-a întors acasă. "M-am resimțit când am ieșit, mi-am făcut niște controale, mi-am revenit. Păstrez, în schimb, o oboseală cronică! A fost o perioadă grea, agitată, cu mult consum nervos și cu somn puțin", recunoaște artista de 34 de ani.
Ca să se pună repede pe picioare, Claudia a apelat la sport. "După perioada petrecută în Fermă, fără sport, acum am reînceput să merg la sală. Încerc să ajung în fiecare zi. Sportul este foarte important pentru mine, face parte din viața mea și nu pot să trăiesc fără să fac sport. Chiar nu mă simt bine dacă nu fac sport o perioadă! Pe lângă mersul la sală, îmi place să alerg pe stadion și să înot. Însă doar vara, la mare", spune Claudia.
Cu un corp de invidiat, Claudia nu are un antrenor, dar e atentă la tot ce mănâncă. "Știu ce am de făcut când merg singură la sală și la orele de aerobic. Nu am un antrenor, cred că n-am nevoie. De regim nu cred că poate fi vorba, dar cunosc regulile de bun-simț și încerc să le respect cât pot de mult.
Dimineața îmi place să mănânc cereale, în care îmi pun eu tot felul de semnințe de in, afine, banane, semințe de chia ori îmi fac un smoothie. Din când în când, dacă mă trezesc cu pofte grave, voi mânca o omletă, pentru că ador ouăle. Mănânc pește, somon, ton".
"Vara trecută am mers la un campionat de baschet. La fotbal, trebuie să recunosc, nu am fost niciodată! Când eram în Los Angeles îmi plăcea să merg la meciurile de hochei"
Claudia Pavel, artistă
{{text}}