Liga 1

VIITORUL - FCSB // Ce a spus Ianis Hagi despre un transfer la FCSB: „Atunci va fi momentul potrivit”

Articol de Ionuţ Coman  —  Saturday, 20 April 2019

Ianis Hagi a fost eroul victoriei din turul play-off-ului Ligii 1, când Viitorul s-a impus pe Arena Națională cu 2-1, iar el și-a trecut un cont un gol și o pasă decisivă.

Hagi este pregătit pentru o nouă confruntare cu FCSB. De această pe arena centrală a Academiei Hagi, unde tribunele vor fi arhipline, jucându-se cu casa închisă mâine, de la ora 21.

- Ianis, toți ochii sunt pe tine...
- Contează mai puțin chestia asta. Știu că de mic sunt urmărit, de mic s-au vrut multe de la mine, să arăt multe, presiunea asta este benefică. Și nu doar mine, pentru toată echipă. Când jucăm cu Steaua, toți suntem urmăriți, toată lumea se așteaptă să facem un joc bun și, mai ales, suporterii care vin la meci se așteaptă să scoatem un rezultat pozitiv. Presiunea îți dă adrenalina necesară pentru genul acesta de meciuri.

- În tur ai fost MVP-ul meciului, speri să repeți evoluția de atunci?
- Sper să repetăm rezultatul, pentru că asta contează. Jocul colectiv este cel mai important, după aceea jucătorii fac diferența. Îmi știu rolul și știu că trebuie să fac diferența. Și nu numai eu, cred că toți atacanții care vor intra pe teren. Acesta este rolul nostru. Că eu ies azi în evidență, că mâine iese alt jucător contează mai puțin.

- Care poate fi atuul vostru în acest meci?
- Presiunea este pe ei, se bat la campionat și sunt obligați să câștige. Și noi la fel, după rezultatul Craiovei din această etapă (n.r. 1-0 cu Astra), dar avantajul nostru este că ne-am îndeplinit obiectivul, am intrat în play-off și tot ce ne-am dorit a fost să jucăm fotbal, să ne bucurăm de acest moment și să avem entuziasm. S-a văzut asta în toate meciurile din play-off, că gândim pozitiv, indiferent dacă am fost conduși sau eram la conducere. De aceea am scos rezultate bune.

„Ne-am apropia la 3 puncte de ei!”

- Cum ți se pare FCSB?
- O echipă foarte puternică. De când au intrat în play-off, joacă meciurile decisive mult mai bine, pentru asta sunt pregătiți. Cred că am demonstrat că ne putem duela cu orice echipă din play-off, ba chiar să le fim superiori. Ne gândim la victorie.

- O victorie cu FCSB vă permite să visați la mai mult decât locul 3?
- Normal, ne apropiem la 3 puncte de ei, suntem acolo. Mai sunt încă cinci meciuri, incluzându-l pe cel de mâine, și se poate întâmpla orice. Poți să le câștigi pe toate, poți să le pierzi pe toate. Este imprevizibil în play-off, dar intrăm pe teren să scoatem maximum, să câștigăm. Avem ca obiectiv locul 3, dar se poate întâmpla orice.

- S-a vorbit despre o eventuală plecare a ta chiar la FCSB.
- Nu se pune problema să discut despre transfer atât timp cât se joacă în campionat. Suntem angrenați și în Cupa României, mintea mea este concentrată asupra jocului și a rezultatelor pozitive pe care ne dorim să le scoatem.

- Mister a spus că sunt multe oferte pentru tine de peste hotare.
- De aceea este și patron, și antrenor, el vorbește. Noi, jucătorii, trebuie să ne facem datoria pe teren atât timp cât suntem sub contract. Când se va termina sezonul, atunci va fi momentul potrivit să vorbim despre transfer.


10 goluriși 7 pase de gol a reușit Ianis, în acest sezon, pentru FC Viitorul

  • Viitorul - FCSB este duminică, de la ora 21:00, în direct la TV Digi Sport, TV Telekom Sport, Look Sport și liveTEXT pe GSP.RO 

CITEȘTE ȘI:

FCSB închide casa: s-au vândut toate biletele la meciul cu Viitorul

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.