HC Zalău s-a impus în finala mică a Cupei României, disputată cu Măgura Cisnădie, scor 30-24.
Zalăul lui Tadici ar putea juca în Cupa EHF dacă SCM Rm. Vâlcea și CSM București vor ajunge amândouă în grupele Cupei EHF.
Finala mică a Cupei României, disputată între HC Zalău și Măgura Cisnădie, avea o miză extrem de mare. Câștigătoarea are șanse să joace în Cupa EHF, dacă finalistele, CSM București și SCM Rm. Vâlcea joacă în grupele Ligii Campionilor.
HC Zalău a câștigat la pas disputa cu sibiencele, fetele lui Gheorghe Tadici conducând de la un capăt la altul. Apărarea sălăjeană a fost la înălțime, fetele lui Tadici reușind să le anihileze pe cele mai importante jucătoare de la Măgura Cisnădie: Oana Țiplea, Roxana Gatzel sau Ada Moldovan.
După 14-11 la pauză, în partea a doua Zalăul s-a dezlănțuit. A condus și la 10 goluri diferență, ieșind în evidența două jucătoare de mare viitor: Alexandra Severin și Dana Abed Kader.
Pe final, Tadici a rulat tot lotul, Măgura s-a mai apropiat, dar locul 3 era deja acontat, după 30-24.
Au încurcat medaliile
La festivitatea de premiere, federația a oferit plachetele pentru locul 3 celor de la Cisnădie, iar plachetele pentru locul 4 Zalăului.
„Așa era programat și le-am încurcat socotelile?”, a declarat imediat Gheorghe Tadici. „Să ne lase să creștem frumos aceste fete. Ei să gândească o strategie de revigorare a handbalului, că ne ducem în jos”, a subliniat Tadici.
Tehnicianul a luat cartonaș galben și eliminare de două minute pentru proteste la adresa arbitrajului bucureștenilor Manea și Iliescu.
„Nu e nimic oficial!”
Gheorghe Tadici a anunțat că nu e sigur dacă echipa sa va merge în Cupa EHF, pentru că federația nu a anunțat nimic oficial. „Am întrebat la ședința tehnică, am vorbit înainte de meci, nimeni nu știe nimic. Până nu văd ceva scris, nu pot spune nimic. Oricum, pentru noi, o echipă tânără, încă o participare în Europa ar fi ceva deosebit”, a subliniat Tadici.
HC Zalău 30
Severin 9, Abed Kader 5, Cr. Nica 4, Panici 4, T. Popescu 2, Szollosi 3, Irimia 1, Berbece 1, Prycop 1
Măgura Cisnădie 24
Moldovan 8, Apetrei 8, Gatzel 2, Araujo 2, L. Da Silva 2, Țiplea 2. Antrenor: Alexandru Weber
{{text}}