Sporturi   •   Snooker   •   CM SNOOKER

VIDEO Explicațiile lui Ronnie O'Sullivan pentru înfrângerea șocantă de la CM de snooker și pentru imaginile ciudate cu el din timpul meciului

+2 Foto
Ronnie O'Sullivan în timpul meciului pierdut cu James Cahill, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 23 aprilie 2019

CM SNOOKER. Ronnie O'Sullivan a părăsit Campionatul Mondial încă din primul tur, cu o înfrângere șocantă, istorică, în fața lui James Cahill, jucător amator, aflat pentru prima dată la Crucible, scor 8-10. 

Ronnie a fost surprins de multe ori de camerele de filmat în fotoliu în timp ce căsca, părea pierdut și, o dată, chiar închizând ochii de parcă ar fi vrut să adoarmă. 

La conferința de presă de după înfrângere, englezul lider mondial, în vârstă de 43 de ani, și-a explicat reacțiile. 

Îmi simțeam toate mădularele grele. Mă simțeam făcut cioburi, stors de energie, mă luptam să stau treaz. A fost absolut oribil. Aici trebuie să vii și să fii apt atât fizic, cât și psihic.


Nu mă așteptam să mă descurc, în condițiile în care fizic nu eram 100%. Am încercat să văd ce pot obține din acest meci. Una peste alta, am avut un sezon bun”, a spus Ronnie O'Sullivan, care în ultima vreme s-a plâns de insomnii frecvente. 

De partea cealaltă a mesei, James Cahill, 23 de ani, a resimțit și el presiunea, dar în alt fel:

„E, de departe, cea mai mare victorie din cariera mea. Să o obțin aici, la Crucible, împotriva lui Ronnie, nu se poate mai bine de atât. Nu mă așteptam să îl văd ratând atâtea lovituri. Am încercat să fiu profesionist, dedicat jocului meu și să nu mă ia valul. Abia reușeam să mă țin pe picioare la final. Am un temperament bun, asta m-a ajutat să duc lucrurile la sfârșit”.

Mătușa lui James Cahill a fost măritată cu Stephen Hendry, omul-record din snooker, cu care Ronnie se bate pentru titlul de cel mai bun jucător din istorie. 


2003este anul când Ronnie O'Sullivan a părăsit ultima dată CM de snooker în primul tur

5 titluri mondialeare Ronnie O'Sullivan în palmares, cele mai multe dintre jucătorii activi. Recordul e al lui Stephen Hendry, cu 7

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.