Alicia Gogârlă (16 ani), fiica Simonei Gogârlă, este una dintre cele mai talentate junioare din handbalul românesc.
Simona Gogârlă (44 de ani), fosta mare handbalistă a României din urmă cu peste un deceniu, are acasă un urmaș care promite să îi calce pe urme. La 16 ani, Alicia este unul dintre copiii promițători ai handbalului românesc. Cele două antrenează, respectiv joacă la Centrul de copii și juniori al Coronei Brașov.
Dor de anii tinereții
Simonei îi este dor și astăzi de momentele când era jucătoare: "După ce s-a născut Alicia nu mi-a fost deloc ușor să revin în handbal. Aveam și câteva kilograme în plus, aveam vreo 90 chiar, și o operație de cezariană, în cazul acesteia recuperarea fiind mai grea. Mergeam și mă pregăteam singură pentru că îmi doream să joc din nou cât mai repede. În ianuarie am născut, iar în mai am fost convocată la națională pentru un meci în Turcia", își amintește interul stânga.
Pe de altă parte, afirmă că mereu și-a dorit să devină antrenoare. "Am știut că va fi greu, dar îmi place mult. Am lucrat cu mulți, de la toți am avut de învățat, așa se întâmplă mereu. Dar cel mai mult și-a pus amprenta asupra mea, a fost un model, cel cu care am lucrat cinci ani la Ljubljana, Vinko Kandija".
"Mama era războinică pe teren"
Handbalul și familia sunt cele mai importante lucruri din viața fostei mari jucătoare. Astfel, pasul Aliciei către minge a venit firesc:
"Practic, a crescut în sală, a fost de mică la toate meciurile mele, iar prima jucărie a ei a fost o minge de minihandbal. A început cu alte sporturi, patinaj, ski, înot, atletism și karate, dar la 7-8 ani a vrut la handbal. Noi stăteam la București, ea lua autobuzul spre Vâlcea, acolo o așteptau bunicii și mergea să se antreneze".
Simona nu-și amintește primul joc al Aliciei, dar rememorează și azi cu emoție primul turneu, la Onești, unde a și câștigat medalia de aur cu echipa. "Atunci mi-am dat seama că este făcută pentru acest sport!". Pe de altă parte, Gogârlă cea mică ține minte câteva secvențe din primul meci în care și-a văzut mama jucând, chiar la Brașov.
"Era o jucătoare foarte rea și ambițioasă. Avea o forță fizică și psihică inimaginabilă. Chiar era o adevărată războinică pe teren. Mi-a plăcut să o privesc, să privesc handbalul. Când a plecat la Rapid să antreneze, am început și eu să mă joc cu mingea, fără sa îmi dau seama ca voi progresa și chiar voi practica handbalul de performanță", spune Alice.
Părinte și "profă", copil cuminte
Cum își descrie Simona fata? "Un copil foarte talentat, ambițios, cuminte și dornic să învețe lucruri noi. Muncește foarte mult și o face cu zâmbetul pe buze, oricât de greu i-ar fi. Își dorește mult să joace la senioare, dar încă nu e momentul. E bine să nu «ardem» etapele. Mai are multe de învățat și este conștientă de acest lucru. La senioare sunt alte cerințe, alt nivel și va trebui să fie pregătită cu adevărat atunci când va face pasul", spune Simona.
Dar cum se poartă cu ea? "Sunt exigentă, dar sunt și o mamă care îi spune de zece ori pe zi «te iubesc!». Sunt și o prietenă care știe să o asculte și să o încurajeze atunci când îi este greu. La antrenamente mă strigă «doamna» sau «profa’», acolo suntem antrenoare și jucătoare, nu amestecăm treburile".
Brașovul, noua casă
De la Vâlcea, familia Gogârlă s-a mutat în urmă cu jumătate de an la Brașov, la ACS Transilvania, făcând apoi pasul, alături de întreaga echipă, spre clubul fanion al orașului, Corona. Mama antrenoare, Alicia în echipă. "Proiectul domnului Fetti a fost interesant și provocator. A urmat fuziunea cu junioarele Coronei, ceea ce aduce, sunt sigură, un plus de valoare. E locul potrivit pentru a face pasul către marea performanță", afirmă Simona.
Și Alicia s-a adaptat rapid sub Tâmpa: "Orașul este foarte frumos și scoala este cea pe care mi-am dorit-o să o urmez. Este destul de dificil să împaci perfect sportul cu școala, dar cred că mă descurc, mai ales că sunt mai mereu plecată".
"Îl am drept model pe francezul Dika Mem de la Barcelona, iar pe Andrea Lekici o apreciez pentru calitățile de lider. Sper să pot ajunge la un nivel cât mai bun. E o provocare grea, dar nimic nu este imposibil!"
"Mama este genul de antrenor pe care l-ar vrea orice echipă. În schimb, acasă nu prea vorbim de handbal. Câteodată e mai bine să separi viața personală de cea de la sală"
Alicia Gogârlă
MVP în Portugalia
Alicia Gogârlă a făcut de mult cunoștință cu loturile de cadete și de junioare ale României. Stângace, poate fi interul dreapta la care Românioa visează de mult timp, pe care poate nu l-a mai avut de pe vremea Steluței Luca.
Recent, Alice a participta cu naționala Under 17 a României la un turneu în Portugalia. "Tricolorele" au învins Rusia, Portugalia și Polonia. Alicia Gogârlă a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului.
Vezi și: VIDEO CSM București, petrecere pe manele după câștigarea Cupei! Cum au dansat jucătoarele în autocar
{{text}}