Fotbal   •   Liga 1   •   REPORTAJ

VIDEO EXCLUSIV Roxana a fost „îngerul păzitor” al lui Cristi Coroian: „Înțelegi facilitățile pentru persoanele cu dizabilități doar când ai tu probleme sau cineva drag ție”

Roxana și Cristi Coroian formează un cuplu care luptă solidar pentru recuperarea fostului atacant // FOTO: Raed Krishan

Articol de Justin Gafiuc   —  miercuri, 24 aprilie 2019

Gazeta Sporturilor a publicat astăzi povestea tulburătoare a lui Cristi Coroian (47 de ani), fostul fotbalist din Liga 1 care încearcă să se recupereze după un atac cerebral suferit în vara lui 2015.  

În toată această perioadă de îndelungă incertitudine privind starea lui de sănătate, Cristi Coroian a avut-o aproape pe soția sa, Roxana, care i-a fost soțului său cel mai bun îndrumător, dând dovadă de un devotamaent emoționant. 

În interviul acordat Gazetei Sporturilor, Roxana Coroan povestește momentele trăite de la atacul cerebral suferit de soțul său și din timpul recuperării, amintind despre clipele de cumpănă, relația cu divinitatea, ambiția fostului jucător și șansa de a fi întâlnit de medici de top, dedicați meseriei. Mărturia soției lui Coroian poate fi citită AICI, într-un interviu tulburător!

„Înțelegi facilitățile pentru dizabilități doar când te confrunți cu ele”


Roxana Coroian povestește, printre altele, momentele grele traversate inclusiv în perioada în care Cristi era nevoit să se miște cu scaunul cu rotile: „Până nu ești bolnav sau până când nu te confrunți în familie cu un asemenea caz, nu-ți dai seama cu adevărat de ce trotuarul e mai coborât într-o parte sau de ce există locuri speciale de parcare.

Din păcate, ne-am lovit de multe ori de locuri în care oamenii trăgeau mașinile unde nu trebuie, eram obligați să coborâm trotuarul înalt, exista pericolul să-i alunece piciorul sub roată, iar pe carosabil ne pândea traficul mașinilor. Ar fi bune niște campanii publice mai puternice pentru a-i face pe oameni să înțeleagă aceste lucruri”. 

VIDEO cu vizita lui Cristi Coroian și a soției sale la clinica de recuperare:


 

CV Cristian Coroian

Data nașterii: 14 martie 1973, Gherla (Cluj)

Post: atacant

A jucat la CFR Cluj ('93-'96, '05-'07), U Cluj ('96), FC Național ('96-'98), Bistrița ('98-'05, '07-'11)

A antrenat: Bistrița ('09-'13/secund, '13-'14), ASA Tg. Mureș ('13), Metalurgistul Cugir ('14-'15)

Meciuri/goluri L1: 365/86

Debut L1: U Cluj - Rapid 2-2 (31.07.1996)

Ultimul meci L1: Bistrița - FC Timișoara 3-3 (04.12.2010)

Meciuri/goluri cupe europene: 25/6

Vezi și: VIDEO+FOTO Reportaj tulburător! Cristi Coroian, fostul atacant al lui CFR Cluj, reînvață să meargă și să vorbească după atacul cerebral suferit: „Tă-nă-ta-te!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.