LIGA 2. Vineri s-au jucat șapte partide din etapa a 32-a din Liga 2. Capul de afiș al zilei a fost meciul dintre U Cluj și Ripensia Timișoara, încheiat cu victoria bănățenilor în minutul 8 al prelungirilor, scor 2-3.
Un scor fluviu s-a înregistrat la partida dintre Aerostar Bacău și Dacia Unirea Brăila. Florin Bratu, antrenorul moldovenilor, i-a administrat o înfrângere dură prietenului Florentin Petre, care îi pregătește pe brăileni, scor 9-0.
Click AICI pentru clasamentul complet din Liga 2
„U” Cluj pierde dramatic în prelungiri
„U” Cluj - Ripensia Timișoara 2-3
Au marcat: Gavra '22, Hațiegan '55 / Dumiter '26, '50, Drăghici '90+8
U Cluj face un pas greșit important în lupta pentru promovarea directă. Echipa lui Lobonț e pe locul 3, poziție de baraj, la 4 puncte în spatele Chindiei Târgoviște, ocupanta locului 2, cu 6 etape înainte de final.
În minutul 76, Mansour a avut nevoie de intervenția medicilor de pe ambulanță după un duel cu un adversar.
Fotbalistul bănățenilor a fost lovit în cap și nu s-a mai putut ridica de pe gazon. Senegalezul a părăsit terenul pe targă, cu masca de oxigen pe față. Atacantul și-a revenit însă în ambulanță și după câteva minute bune s-a dus pe picioarele sale la vestiare.
Foto: Raymond Fustos
Florin Bratu, lecție pentru Florentin Petre
Dimineață s-au disputat cinci meciuri din Liga 2. Scorul sezonului a fost stabilit azi, după ce Aerostar Bacău, echipa lui Florin Bratu, a învins-o pe Dacia Unirea Brăila, formația lui Florentin Petre, scor 9-0!
Ultimii în clasament, brăilenii trăiesc umilință după umilință. Duminică, primeau 8 goluri acasă de la U Cluj (0-8), iar acum au încasat nouă pe terenul lui Aerostar Bacău, o altă echipă aflată în zona periculoasă din liga secundă.
„I-am încurajat, le-am zis să stea liniștiți”
Contactat de reporterii Gazetei după acest nou dezastru, președintele Daciei, Valentin Avramescu, a declarat:
„Am intrat în vestiar după meci și i-am încurajat, le-am zis să stea toți liniștiți. După meciul cu U Cluj, am luat decizia de a juca până la finalul sezonului cu juniorii. Am avut 7 jucători în teren născuți în 2002 și 2003.
Asta este. Am luat decizia asta pentru că salvarea de la retrogradare este imposibilă. Jucătorii sunt neplătiți oricum de aproape 3 luni. Poziția lui Florentin Petre nu este în pericol, tocmai a semnat prelungirea contractului acum trei săptămâni. Nu avem niciun dubiu legat de corectitudinea meciurilor”, a spus Valentin Avramescu.
Aerostar, la a doua ispravă
Culmea, deși băcăuanii se află în lupta pentru evitarea retrogradării, Aerostar se află la cel de-al doilea meci din acest sezon în care înscrie nouă goluri. Moldovenii înscriseseră de 9 ori și cu Metaloglobus, pe care au învins-o cu 9-1.
Spectacol a fost și pe celelalte stadioane: Luceafărul Oradea și CS Mioveni au remizat spectaculos, 2-2, cele două fiind copiate de Energeticianul și UTA, care au reușit același scor.
Pandurii s-a distrat pe teren propriu cu CS Balotești, impunându-se cu 4-0, în timp ce Sportul Snagov pare să fi ieșit definitiv din calculele promovării după înfrângerea cu Metaloglobus, 0-1.
CLASAMENT LIGA 2
Aerostar Bacău - Dacia Unirea Brăila 9-0
Au marcat: V. Buhăcianu '2, '6, '61, '89, I. Chirilă '8, Vraciu '54, '56, Ciocâlteu '65, Pop '87
ASU Politehnica Timișoara - ACS Poli Timișoara 0-1A marcat: Chemin '52
Energeticianul - UTA Arad 2-2
Au marcat: I. Popescu '90 +3, V. Tudorache '4 / B. Kanda '58, C. Rus '71
Luceafărul Oradea - CS Mioveni 2-2
Au marcat: D. Paraschiv '30, C. Roșu '57 / Herghelegiu '8, '41 p.
Metaloglobus - Sportul Snagov 1-0
A marcat: Ov. Herea '80
Pandurii Tg. Jiu - CS Balotești 4-0
Au marcat: Dodoi '2, '29, Blejdea '34, Kim '88
Vezi AICI etapa cu numărul #32 din Liga 2
REZULTATELE DE JOI:
Chindia Târgoviște - Academica Clinceni 1-0
Sâmbătă se va juca:
Petrolul Ploiești - Daco-Getica București
DUMINICĂ SE VA JUCA:
FC Argeș Pitești - Farul Constanța
{{text}}