Nicolae Dică o va antrena pe FC Argeș începând din această vară, după ce până acum a fost liber de contract în urma despărțirii de FCSB de la finalul anului trecut.
Informația a fost confirmată de președintele piteștenilor, Cristian Gentea, care a declarat pentru Știri de Pitești: „Ca antrenor, vom merge cu Nicolae Dică”.
Nicolae Dică a mai fost dorit de piteșteni și în luna martie, dar atunci a refuzat oferta pentru că argeșenii nu aveau drept de promovare din cauza situației juridice.
Nicolae Dică a recunoscut și el negocierile, la TV Telekom Sport: ”Sunt discuţii, urmează să iau o decizie în funcţie de ce se va întâmpla la club”.
Speranțe pentru Liga 1 de la parlamentari
Lucrurile s-au schimbat după ce Camera Deputaților și-a trecut pe ordinea de zi un proiect prin care cluburile susținute din bani publici să poată juca în prima ligă.
"Am fost la București, am vorbit și cu Răzvan Burleanu și ne susține. Legea Sportului se află în Camera Deputaților și am depus un amendament ca și cluburile de fotbal publice să poată activa în Liga 1.
La acest demers, s-a alăturat și LPF, care susține echipe de tradiție ca FC Argeș și Petrolul”, a adăugat președintele piteștenilor, conform sursei citate. Proiectul nu a fost, deocamdată, pus în dezbatere în forul legislativ.
Dică e antrenorul care a promovat-o pe FC Argeș în 2017 din Liga 3 în eșalonul secund. De acolo a plecat la FCSB.
FC Argeș ocupă locul 6 în Liga 2, cu 56 de puncte, la 10 lungimi de U Cluj, care se află pe loc de baraj pentru promovare.
{{text}}