Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Gabi Balint și Claudiu Niculescu, șocați de SMS-ul trimis de Gigi Becali lui Florinel Coman: „Te întrebi de ce FCSB nu mai e Steaua?”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 26 aprilie 2019

Gabi Balint și Claudiu Niculescu au fost șocați de faptul că Gigi Becali a trimis un SMS cu schimbarea pe care voia să o facă lui Florinel Coman, în loc să-l trimită lui Mihai Stoica, informație oferită în exclusivitate de Gazeta Sporturilor.

„Se știe ce se întâmplă acolo. Ce să mai spunem? Te întrebi de ce FCSB nu mai e Steaua? Chestii de genul ăsta au dus aici. Nu se fac asemenea lucruri. Cine primește mesajele astea pe bancă? Cine le transmite?

Păi, asta e treaba celui care stă pe bancă. Atunci să se știe clar și să nu se mai nege că patronul se bagă. Să nu mai inventeze antrenorul motive pentru care înlocuiește jucători”, a spus Balint la TV Digi Sport.

Claudiu Niculescu l-a completat pe fostul mare stelist: „Sper să nu fie adevărată această știre, dar tind să cred că e foarte adevărată. Am citit că Steaua nu făcuse și a treia schimbare și asta îmi întărește ideea că e adevărată știrea. Ei aveau nevoie de victorie, dar n-au făcut schimbare, asta întărește ideea”.


Gazeta Sporturilor a dezvăluit vineri că Gigi Becali a trimis în timpul meciului dintre Viitorul și FCSB un SMS către Florinel Coman în care scria „Iese Man, intră Roman”. Patronul roș-albaștrilor a greșit însă destinatarul și mesajul n-a mai ajuns pe banca celor de la FCSB, astfel că Teja n-a mai efectuat și a treia schimbare. Detalii, AICI!

 Citește și:

FCSB // Gigi Becali a explicat ce vrea de la Florinel Coman și a comentat ultima prestație a lui Dragoș Nedelcu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.