Diverse

Gigi Becali, gata să devină preot: „Mă transpun și mă gândesc cum ar fi. Dacă săvârșesc Sfânta Taină, leșin acolo”

Gigi Becali

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 28 aprilie 2019

Gigi Becali, 60 de ani, a mărturisit că și-ar dori să fie preot și că peste 15-20 de ani ar vrea să se călugărească.

„M-a facut Dumnezeu cel mai puternic român. Sunt cel mai puternic! Dar puterea mea vreau să o dau Lui Hristos. Nu vreau să dau puterea mea lui Satana. Am păcătuit, dar am şters păcatul.

Sunt foarte curios în legătură cu cea mai mare taină a lumii, care este taina Sfintei Preoţii. Mă gândesc cum e să îl ai pe Hristos în mâinile tale.

Câteodată mă transpun și mă gândesc cum ar fi. Şi m-am gândit că m-aş face preot ca să săvârşesc numai o singură dată Sfânta Liturghie. După aceea mă las. Cred că dacă săvârşesc o dată Sfânta Taină, cad acolo. Eu cad, leşin acolo. N-aş putea.

După aceea, spre sfârşitul vieţii, se zice că dacă vrei să primeşti tot, trebuie să dai tot. Vorbesc de călugărie, dar pe la 75-80 de ani, când rânduieşte Dumnezeu”, a declarat Gigi Becali la Spynews.

 Citește și:

Gigi Becali, încântat de Mihai Theodor Mincu, ginerele său, zis și „Prințișorul de Dobrești” » Cum a fost cucerit patronul lui FCSB

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.