Campionate

Detaliu emoționant despre Tito Vilanova: „Cu 6 zile înainte să moară, l-a convins pe Messi să rămână la Barcelona”

Messi și Tito Vilanova (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 28 April 2019

Au trecut 5 ani de când a murit Tito Vilanova, fostul antrenor la FC Barcelona. 

Alături de el, în ultima sa experiență în La Liga, a fost Jordi Roura, care a povestit la un post de radio, Sin Concesiones, că Leo Messi a fost convins chiar de Tito, cu 6 zile înainte să moară, să rămână la Barca. 

„Este adevărat, Leo nu era sigur, nu știa dacă rămâne la Barcelona. Întâlnirea dintre Leo și Tito a avut loc cu 6 zile înainte ca Tito să moară. Este adevărat că după discuția avută cu Tito, Messi și-a schimbat total părerea. Nu știu ce și-au spus, dar Leo era mai decis ca niciodată să rămână la Barcelona”, a povestit emoționat Jordi Roura. 

„Tito era un tip foarte simplu, direct, cu multă personalitate, genul de om care îți spunea în față ce avea de spus. Asta îl făcea să fie un om special pentru echipă” Jordi Roura

Tito Vilanova, a decedat, la doar 45 de ani, după o luptă dură cu cancerul la glanda parotidă.

Fostul tehnician a cucerit titlul cu FC Barcelona în sezonul 2012-2013. A fost al 7-lea antrenor care a reuşit să câştige campionatul în sezonul său de debut pe banca echipei catalane. Ca antrenor secund, în era Guardiola, Tito a mai adunat 14 trofee.

Citește și:

Marca a dat verdictul: „În ciuda triumfurilor din Liga Campionilor reușite de Real Madrid în ultimii ani, trăim în era Messi!” Ești de acord?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.