FCSB a trecut de Astra, scor 1-0 (Tănase 55). „Astralii” Denis Alibec și Mihai Butean cred că bucureștenii au nevoie de mai mult pentru a-i depăși pe cei de la CFR Cluj, care au 2 puncte peste și un meci mai puțin.
„Nu meritam să pierdem. S-a văzut oboseala celor trei meciuri din această săptămână.
Dacă Steaua nu ne bate, e clar blat. Așa e în România. Nu-i mai băgăm în seamă. Voiam să avem o vacanță de Paște cât mai frumoasă, dar nu s-a putut. Ne facem jocul nostru, jucăm pentru noi și atât. Nu mă interesează cine ia titlul. Mi-e indiferent”, a declarat Alibec la TV Telekom Sport.
„Ne apasă puțin pe suflet că nu am obținut măcar un punct. Nu știu care e strategia lor, dar au nevoie de mai mult, nu așa câștigă titlul. Dacă nu bagă piciorul la minge, n-au șanse. Pentru mine, Viitorul joacă cel mai frumos. Ei ar merita să câștige titlul, dar, din păcate, pragmatismul câștigă.
Noi vrem să facem o impresie bună, să nu ne vorbească lumea de rău. Vrem să jucăm cât mai bine posibil și în campionat, chiar dacă obiectivul e Cupa.
FCSB nu cred că e campioană la cum joacă, la cum s-a prezentat. Am avut ocazii mari și scorul nu e echitabil. Nu-i văd câștigând titlul”
Mihai Butean, Astra, la Look Sport
„Nu ne cade bine”
Antrenor Costel Enache a comentat rezultatul pentru Look Sport:
„Am jucat de la egal la egal, o nesincronizare defensivă ne-a costat. Dar momentele bune pe care le-am irosit au făcut ca jocul să fie echilibrat. Am avut o atitudine bună. Nu ne cade chiar bine să se spună că e meci «de vacanță». Nu e ușor de digerat. E prea ușor să aduci umbră asupra unui întreg club. Dar sunt lucruri pe care nu le putem gestiona, așa că nu-mi pierd energia cu ele”.
PROGRAM FCSB
- CSU Craiova (deplasare)
- Sepsi (deplasare)
- CFR Cluj (acasă)
PROGRAM CFR CLUJ
- Viitorul (acasă)
- Astra (deplasare)
- CSU Craiova (acasă)
- FCSB (deplasare)
{{text}}