Gică Craioveanu consideră că Nicușor Bancu (26 de ani), fundașul stânga al celor de la CSU Craiova, ar trebui lăsat să plece în eventualitatea unei oferte importante.
„Eu cred că Bancu ar merita trei milioane de euro. Chiar mi se pare puţin, pentru că sunt foarte puţini jucători stângaci de meserie, care să poată să îţi acopere toată banda stângă, atât ca fundaş, cât şi ca mijlocaş.
Inclusiv pe Mateiu îl consider oltean, un băiat deosebit, un băiat care a avut o foarte mare contribuţie la creşterea acestui club. Iar dacă are vreo ofertă, consider că poate să plece. E greu să ţii un jucător care vrea să plece, pentru că randamentul lui va fi unul mult mai slab”, a declarat Gică Craioveanu pentru TV Telekom Sport.
„Nicușor Bancu se poate adapta la Lazio. Acolo e Lulic, dar ei caută jucători şi, din câte am citit, se pare că Bancu e în vederile conducătorilor lui Lazio. E un jucător foarte bun, îmi place”Cristiano Bergodi, antrenor FC Voluntari
{{text}}