Neymar, starul lui PSG, a fost criticat dur de jurnaliștii brazilieni, după ce a lovit un fan al lui Rennes la finala Cupei Franței, pierdută de PSG, după 2-2 în timpul regulamentar și 5-6 la penalty-uri.
În Brazilia, în țara lui, Neymar e mai criticat decât în orice parte a lumii. Mai ales când greșește. După ce atacantul lui PSG a lovit un suporter al lui Rennes la sfârșitul finalei Cupei Franței, jurnaliștii brazilieni l-au criticat fără menajamente. Cel mai dur a fost Juca Kfouri, cunoscutul editorialist de la Folha.
„Nu va fi niciodată ca Ronaldo”
„Nu era suficient că simulează la nesfârșit, că e nepoliticos, antipatic și superficial. Acum e și laș, lovind un fan care îl tachina”, a scris Juca, ziaristul concluzionând: „Cu tot talentul său, Neymar nu va fi niciodată la înălțimea lui Cristiano Ronaldo. Dacă este fericit astfel, bravo lui!”.
La rândul său, Marcelo Tieppo, de la Terra, susține că „Neymar e incapabil să facă față criticilor, frustrării. Poate că e mai confortabil pentru el să trăiască într-o lume a fanteziei, dar ar fi mai bine dacă ar pica înapoi în lumea reală”.
vEZI și:
VIDEO Neymar va fi suspendat, nu mai joacă în acest sezon + Ce vrea să facă fanul pe care l-a lovit
{{text}}