Robert Moldoveanu, atacantul de 20 de ani al celor de la Petrolul împrumutat de la Dinamo, a vorbit despre dificultățile avute la începutul carierei și despre cele trei operații suferite, până la majorat, la ambii genunchi.
„Lumea zicea că nu mai pot să revin. Dar am vrut să-mi demonstrez mie și să le arăt și lor că pot reveni. După ultima operație am zis că e prea mult pentru mine. Mi-a fost foarte greu. Și acum mă gândesc la trecut...
Da, au fost trei operații. Prima dată când m-am operat la ligament am făcut 6 luni de recuperare, așa cum trebuia, iar după ce am revenit s-a rupt meniscul. A urmat o altă intervenție. Am stat pe bară vreo 2 ani și jumătate”, a declarat Robert Moldoveanu la TV Digi Sport.
FOTO: Semnele operațiilor suferite de Moldoveanu
„Pentru mine Petrolul este o oportunitate bună. Sper ca în următoarele
5 meciuri să mai dau goluri. În iarnă, domnul Rednic mi-a spus să merg să joc. Dănciulescu mă sună constant și vorbim” Robert Moldoveanu„Danciule, uitați ce face băiatul ăsta, Moldoveanu! El dă goluri și voi l-ați păstrat la echipă pe «Pazvante Chiorul» (n.r. Papazoglou)”Cornel Dinu, 24 aprilie, la TV Digi Sport
TREI ACCIDENTĂRI TERIBILE ALE PUȘTIULUI
1. Ligamentele încrucișate și meniscul rupte la piciorul drept - 7 luni de stat pe tușă.
2. Meniscul rupt la piciorul drept - 4 luni de stat pe tușă.
3. Ligamentele încrucișate, anterior și posterior rupte, precum și meniscul de la piciorul stâng - 1 an și 2 luni de stat pe tușă.
5goluri în 11 meciuri are Moldoveanu la Petrolul
Și-a tatuat câte o cruce pe fiecare genunchi
Pentru a se proteja, Moldoveanu și-a tatuat în dreptul fiecărui genunchi câte o cruce. Atacantul e foarte credincios și consideră că astfel, cu ajutorul Divinității, va evita viitoare accidentări.
Foto: Octavian Cocoloș, fcdinamo.ro
{{text}}